Biblia ne spune că Adam și Eva știau că, dacă vor mânca din pomul binelui și al răului, vor muri. Dar ei, plictisiți prin Rai, ”au ales” să guste din mărul cu pricina și, nu doar că au făcut alegerea asta, dar au proiectat vinovăția; Adam a zis că Eva e de vină, iar Eva a zis că-I șarpele! Consecințele acestei alegeri s-au desfășurat apoi de la sine; ai ales să cunoști binele și răul, iată-l. Ceea ce alegi are consecințe. Într-o zi sau alta, consecințele se desfășoară automat, întâmplările curg, lucrurile se întâmplă de la sine, dar întotdeauna rădăcinile lor se ascund într-o alegere, fie și una pe care am uitat-o, dar – mai ales – una de care nu suntem conștienți. Precum Adam, Eva și șarpele, acest trio care umbla prin Rai și nu trebuia decât să nu se apropie de pomul interzis, ne plimbăm și noi prin Raiul existenței în fiecare clipă și mușcăm din pomul cu pricina, fără să ne asumăm această alegere. Incapacitatea noastră de a ne asuma responsabilitatea pentru tot ce ni se întâmplă, pentru alegerile noastre de zi cu zi, ne incită să vedem vinovatul în lume, să-l arătăm cu degetul, să-l acuzăm și să-l urâm pentru că trăim consecințele propriei noastre alegeri de a ”mânca” din pomul interzis.
Proiecția vinovăției pare a fi cauzată de o alegere pe care nu o asumăm. Ori de câte ori conștiența omenească vede cu încrâncenare vinovatul în altă parte, îl blamează pe acesta, îl spulberă, îl disecă și îl acuză se întâmplă pentru că ne imaginăm că altcineva poate alege în locul nostru și că alegerea aceluia ne face rău. Conștiența luminată de adevăr este capabilă să discearnă, iar discernământul își asumă cele întâmplate ca o consecință a propriei alegeri; aceasta îi dă liberului arbitru puterea de a striga ”da, am mușcat din măr, am făcut păcatul și îmi asum consecințele, deci nu învinuiesc pe nimeni pentru ce mi se întâmplă”. Numai în clipa în care avem puterea de
