Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nelson Mandela, dat în judecată de propriile fiice pentru a pune mâna pe moştenire

Publicat in Adevarul, miercuri 22 mai 2013 ·

Nelson Mandela nu reuşeşte să se bucure de puţină linişte, nici măcar la vârsta de 94 de ani, când este slăbit din cauza problemelor de sănătate. Fiicele sale au decis îl dea în judecată ca să pună mâna pe moştenire.

Potrivit cotidianului sud-african "The Star", Makaziwe şi Zenani Mandela, una fiica primei soţii, Evelyn, cealaltă a celei de-a doua soţii, Winnie, au decis să îl dea în judecată pe fostul preşedinte sud-african, pentru a lua controlul operelor sale de artă şi a fondurilor sale de investiţii pentru copilărie care valorează circa 1,7 milioane de dolari.

Intenţia este de a anula o sentinţă din 2004, prin care Mandela a exclus fiicele, cărora le este oricum destinată o parte din moştenire, din administrarea acestor activităţi. Povestea este tot mai întortocheată datorită faptului că cele două femei sunt apărate în procesul împotriva tatălui lor, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace, de avocatul Ismail Ayob, celebru apărător ai activiştilor anti-apartheid, dar mai ales fost prieten al lui Mandela, pe care el însuşi l-a exclus, acum opt ani, din administraţia afacerilor sale, în urma suspiciunii că ar fi vândut câteva tablouri fără autorizaţie.

Fiicele fostului preşedinte sud-african nu o duc deloc rău: una dintre ele este ambasador în Argentina, cealaltă este membru în consiliile de administraţie ale mai multor companii. Între timp, azi, la Johannesburg s-a deschis şi închis, din lipsă de cumpărători, licitaţia bunurilor celei de-a doua soţii, Winnie, scoase la licitaţie pentru a acoperi datoria făcută pentru a plăti o şcoală privată frecventată de un nepot al lui Mandela.

La sfârşitul lunii trecute, televiziunea publică sud-africană a difuzat imagini cu Nelson Mandela, slăbit şi neajutorat, fapt ce a provocat mâhnire în ţară, unde mulţi considerând că este indecent să-l arăţi pe eroul naţional în vârs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 5 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

După ce i-a dat ultimatum lui Putin și a anunțat înarmarea Ucrainei, Trump spune: Comerțul este „excelent” pentru soluționarea războaielor

HotNews acum 3 ore
Comerțul este „excelent pentru soluționarea războaielor”, a afirmat luni președintele american Donald Trump, după ce a anunțat un nou pachet de armament pentru Ucraina și a amenințat Rusia cu sancțiuni „severe”. „Aceasta este o șansă pentru pace”, a

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°