O elevă de 16 ani a murit, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un microbuz în timp ce mergea pe marginea şoselei, iar o femeie de 76 de ani, care se afla în microbuz, a fost grav rănită, accidentul producându-se pe drumul european 70, în localitatea doljeană Răcari.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Dolj, Adrian Căpraru, accidentul s-a produs în jurul orei 6.45, în localitatea Răcari, eleva fiind lovită de un microbuz de transport persoane în timp ce mergea pe marginea şoselei.
"Şoferul unui autourism Volkswagen Golf a redus viteza în mers, semnalizând către stânga, moment în care a fost lovit în spate de un microbuz de transport persoane al cărui şofer nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de maşina din faţa lui. În momentul impactului, microbuzul a ricoşat către partea dreaptă a şoselei şi a lovit o fată de 16 ani care mergea pe marginea drumului", a spus Căpraru.
Potrivit acestuia, la faţa locului au ajuns echipaje ale Ambulanţei, care au încercat să o resusciteze pe fată, însă aceasta nu a putut fi salvată.
În microbuz se aflau aproximativ zece persoane, iar una dintre acestea, o femeie de 76 de ani, a rămas încarcerată. Ea a fost preluată de medici în stare gravă şi dusă la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »