Au trecut câteva luni de când editura Spandugino ne-a oferit cel de al doilea volum – Scrieri 2 – din seria operelor complete ale medicului scriitor Constantin Dimoftache, alias C. D. Zeletin, serie care va cuprinde şapte volume consistente purtând cel mai elegant veşmânt tipografic cu putinţă. Am întârziat cu scrierea acestor rânduri, deoarece ştiam că scrierile lui C. D. Zeletin interzic lectura de fuşereală. Prin urmare, aveam nevoie de un răgaz nu scurt pentru a parcurge cele 724 de pagini. Iată că sărbătoarea pascală mi-a adus, printre darurile sale, răgazul aşteptat şi bucuria lecturii. Acest al doilea volum al seriei cuprinde două consistente culegeri de eseuri, anume „Gaură-n cer“, publicată în 1997 de editura Athena, şi „Amar de vreme“, apărută la editura Vitruviu în 2001; iar la acestea se adaugă un număr nu mic de Convorbiri, interviuri luate cu felurite prilejuri cărturăreşti sau biografice, precum şi o Addenda cu frumoase aprecieri şi analize dedicate, la vremea lor, celor două culegeri, de interpreţi rafinaţi precum Ştefan Aug. Doinaş, Gheorghe Grigurcu şi Vlad Sorianu. N-aş vrea să repet aici ceea ce cu pătrundere şi sensibilitate notează ei, iar cititorul o află şi fără ajutorul meu, nici ceea ce am mai scris în paginile acestei reviste despre personalitatea excepţională a autorului ori despre caracteristicile eseurilor sale, adică despre profunzimea speculaţiei, despre vastitatatea culturii care le hrăneşte, despre vibraţia emoţională care le mută pe multe dintre ele de pe tărâmul prozei pe cel al poeziei, despre neînchipuita bogăţie şi totodată precizie a limbajului, nici despre ceea ce învăluie toate acestea, adică despre modelul de rânduială umană pe care îl construieşte fiecare dintre aceste scurte proze. Şi n-aş vorbi nici despre bucuria de a regăsi multe dintre bucuriile încercate la citirea volumelor sale din trecut, cum ar fi – pe