Deşi a pierdut ditamai procesul, prin care se dorea, probabil, condamnarea unui ministru în funcţie şi a unui deputat şef de organizaţie a unui partid aflat la putere, ambii fiind membri ai PNL, procurorul care s-a ocupat de dosarul respectiv are undă verde pentru a deveni adjunct al şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procurorul Călin Nistor şi-a legat numele de cele ale lui Paul Păcuraru şi cel al lui Dan Morega, achitaţi de instanţele de judecată în dosarul respectiv, promovarea acestuia în funcţie făcându-se pentru ceea ce, generic, pe vremuri, se numea „merite deosebite”.
Paul Păcuraru era ministru al muncii atunci când a fost trimis în judecată, iar Dan Morega era deputat şi şef al PNL Gorj, funcţii importante pentru orice politician din România. Cei doi erau acuzaţi de DNA că făcuseră un troc la nivel de Gorj pentru promovarea lui George Romanescu la şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj în schimbul favorizării firmei fiului ministrului Păcuraru cu contracte în minerit şi energie. De acuzaţiile anchetatorilor s-a ales praful în cele din urmă, dar doi politicieni marcanţi ai liberalilor au fost traşi pe dreapta şi scoşi din viaţa publică. La final instanţele de judecată i-au găsit nevinovaţi pe cei doi, dar era prea târziu.
Călin, file din dosare..
De cercetări în acest dosar s-a ocupat procurorul Călin Nistor, cel susţinut acum pentru a deveni adjunct al Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nistor i-a propus fostului şef al DNA, Daniel Morar, să obţină avizul de la preşedintele Traian Băsescu pentru urmărirea penală a fostului ministru liberal. După ce procesul s-a terminat favorabil pentru Morega şi Păcurar, Băsescu i-a dat ca exemplu negativ pe procurorii care au instrumentat acest caz. Acum Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a dat însă avizul favorabil