News Promovarea în liga I înseamnă o vacanţă mai scurtă pentru jucătorii echipei FC Botoşani. Dacă până acum aveau câte o lună de vacanţă, în vară, de această dată fotbaliştii botoşăneni vor beneficia doar de două săptămâni libere.
Roş-alb-albaştrii vor intra în vacanţă pe data de 29 mai, imediat după meciul de la Tulcea şi vor reveni la pregătire pe 12 mai. Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani a stabilit în mare programul pentru pregătirea de vară. El va avea la dispoziţie cinci săptămâni şi jumătate pentru a pregăti debutul în liga I dar spune că este suficient şi se bazează pe faptul că va avea condiţii bune pentru disputarea meciurilor amicale.
„Vor fi două săptămâni de vacanţă. De pe 29 mai şi până pe 12 iunie când este programată reunirea lotului. Avem cinci săptămâni şi jumătate de pregătire. În iarnă am exagerat puţin pentru că a fost şi pauza de două luni. De aceea am făcut opt săptămâni de pregătire. Cinci săptămâni şi jumătate sunt suficiente mai ales că la nivelul lotului nostru nu o să survină multe schimbări”, a spus Cristi Popovici.
FC Botoşani nu va realiza foarte multe transferuri în această vară iar tehnicianul botoşănean nu va avea probleme în ceea ce priveşte omogenizarea echipei. Cristi Popovici se va baza în sezonul următor pe lotul pe care îl are la dispoziţie plus patru-cinci jucători ce urmează a fi transferaţi.
News Promovarea în liga I înseamnă o vacanţă mai scurtă pentru jucătorii echipei FC Botoşani. Dacă până acum aveau câte o lună de vacanţă, în vară, de această dată fotbaliştii botoşăneni vor beneficia doar de două săptămâni libere.
Roş-alb-albaştrii vor intra în vacanţă pe data de 29 mai, imediat după meciul de la Tulcea şi vor reveni la pregătire pe 12 mai. Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani a stabilit în mare programul pentru pregătirea de