Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se întâmplă în centrul Clujului: trei minori inhalează prenadez şi se joacă cu un şobolan mort

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 23 mai 2013 ·

Sursă foto: www.voir.roTrei minori au fost fotografiaţi în centrul Clujului în spatele magazinului Cora, pe strada Cotită colţ cu strada Samuel Brassai, în timp ce se drogau cu pungi care conţineau prenadez.„În momentul în care i-am observat, cei trei prezentau probleme de echilibru fiind sub efectul halucinogen al substanţelor toxice din prenadez”, spune clujeanul care i-a fotografiat. Fotografiile au fost realizate pe data de 22 mai.

Fotograful Aurelian Hadar a surprins unul din cei trei băieţi chiar în timp ce se droga.

“În momentul în care l-am fotografiat copilul m-a întrebat de ce l-am pozat şi m-a rugat să nu-l bat, semn că minorul este foarte traumatizat. L-am întrebat ce are în pungă şi mi-a răspuns că prenadez. Copilul prezenta dificultăţi de vorbire. Mi-am continuat drumul spre magazinul de optică şi când am revenit am avut ocazia să-l întâlnesc din nou. De data aceasta unul dintre ei ţinea în mână un şobolan mort luat de la rampa de gunoi din spatele magazinului Sora”, scrie acesta pe blogul său www.voir.ro.

Clujeanul mai povesteşte că a încercat să sesizeze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj dar persoana de la relaţii cu publicul i-a spus că situaţia este una cunoscută şi sesizată şi de alţi cetăţeni în nenumărate rânduri.

"Am sunat şi la 112 dar cei de la Poliţa Cluj m-au expediat lăsându-mă să înţeleg că nu prea au ce măsuri să ia şi mi-au spus că eventual vor trimite un echipaj dar nu mi-au cerut detalii suplimentare despre locaţie sau incident. Am sunat şi la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Bucureşti pentru consultanţă. Mi-ai spus să trimit o sesizare pe email şi poze. Situaţia pe care am expus-o este una reală şi ilustrează destinul tragic al unor copii minori a căror viaţă se află în pericol şi care ar putea fi ajutaţi de autoritităţi”, mai spune Hadar.

“Copiii nu se a

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 26 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°