Astăzi, conducerea Poliţiei Locale Iaşi va desfăşura un eveniment în care vor fi felicitaţi poliţiştii locali cu cele mai bune rezultate în cadrul competiţiilor sportive organizate la nivel naţional.
Festivitatea va fi organizată cu ocazia zilei de 21 mai a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care a fost desemnată şi Ziua Poliţiei Locale. Structurile de poliţiei locală din ţară au desfăşurat, zilele trecute, competiţii sportive de tir, şah şi tenis de masă, pentru a marca această sărbătoare. La eveniment vor fi felicitaţi şi lucrătorii Poliţiei Locale Iaşi care au obţinut locul al treilea la faza naţională a concursului de tir şi tenis de masă. Concursurile au fost organizate săptămâna trecută la Sibiu, de către Federaţia Naţională a Poliţiştilor locali.
„De asemenea, vor fi premiaţi şi poliţiştii locali care, pe parcursul săptămânii trecute, şi-au dovedit abilităţile sportive la atletism şi fotbal, competiţii care s-au bucurat de o largă participare a lucrătorilor instituţiei noastre“, a declarat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
Astăzi, conducerea Poliţiei Locale Iaşi va desfăşura un eveniment în care vor fi felicitaţi poliţiştii locali cu cele mai bune rezultate în cadrul competiţiilor sportive organizate la nivel naţional.
Festivitatea va fi organizată cu ocazia zilei de 21 mai a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care a fost desemnată şi Ziua Poliţiei Locale. Structurile de poliţiei locală din ţară au desfăşurat, zilele trecute, competiţii sportive de tir, şah şi tenis de masă, pentru a marca această sărbătoare. La eveniment vor fi felicitaţi şi lucrătorii Poliţiei Locale Iaşi care au obţinut locul al treilea la faza naţională a concursului de tir şi tenis de masă. Concursurile au fost organizate săptămâna trecută la Sibiu, de către Federaţia Naţională a Poliţiştilor locali.
„De asemenea, vor fi