Undeva, la o zi ori două după prăbuşirea Turnurilor Gemene din New York, în toamna lui 2001, un grup de lucrători ai Primăriei, cu detergenţi, perii de sârmă şi alte instrumente adecvate, s-au fiinţat în Piaţa Universităţii pentru a şterge urmele şi însemnele lăsate acolo de golanii lui 1990. Au făcut-o la lumina zilei, dar nimeni nu a avut ochi să-i vadă, prea obosiţi de imaginile cu cele două avioane lovind zgârâie-norii şi cu tragedia de peste ocean. Pe ici,pe colo, în câte-o ştire de coloană strecurată prin paginile mai din spate ale ziarelor, a fost consemnat momentul. „Zona liberă” a fost ştearsă, la propriu, cu buretele, dar şi din conştiinţa românilor. A celor mai mulţi dintre ei. Să nu mai aibă cei tineri ce să le atragă atenţia şi să pună întrebări. Cei mai trecuţi prin viaţă (şi prin Piaţă) să uite…
Ieri, Senatul a votat reducerea cvorumului necesar pentru modificarea Constituţiei (şi a altor tipuri de referendum) la 30%. Dar monstrul mediatic Gigi Becali a ocupat prim-planul. Costi Rogozanu are dreptate când scrie că încarcerarea milionarului din Pipera e o zi istorică. Pentru ideea de justiţie ]n Rom\nia. Dar ziua va intra în istorie cu o dublă semnificaţie. Va fi şi ziua în care de la vorbe s-a trecut la fapte întru siluirea şi pervertirea Constituţiei. Cu o mână ţi se dă, cu zece ţi se ia. Cât de legitimă poate fi o Constituţie adoptată cu un cvorumde 30-40%? Din care, să zicem, 30%, 40% sau poate chiar 40,99% ar vota împotrivă? Bună, rea, cum a fost până acum, Constituţia a reprezentat un reper tocmai prin faptul că, la un anumit moment, a fost adoptată cu o majoritate semnificativă. Şi doar astfel ar putea (ar trebui) să fie modificată. Pentru a putea vorbi de legitimitate şi voinţă populară. Până la urmă, de democraţie.
Nu, nu cred în buna-credinţă a politicienilor care „muncesc” la modificarea Constituţiei. Cel mult cred în buna-cred
