Supragreutatea şi obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global. Datele arată că în statele Uniunii Europene, între 8-25% dintre adulţi sunt obezi. Conform Comisiei Europene, aproximativ 3 milioane de şcolari din Europa sunt obezi şi aproximativ 85.000 devin obezi în fiecare an.
Obezitatea poate fi prevenită, iar lupta împotriva ei de la cea mai fragedă vârstă are cele mai mari şanse de reuşită. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, organizează, în perioada 18 mai – 28 mai 2013, campania de informare şi educare în colaborare cu Societatea Studenţilor Farmacişti din Iaşi şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, unde vor fi distribuite mere, materiale informative şi se vor purta discuţii libere despre un stil de viaţă sănătos.
„Scopul campaniei este sensibilizarea populaţiei asupra efectelor negative ale obezităţii în cazul organismului tânăr, având ca element central colaborarea tuturor actorilor implicaţi“, declară unul dintre reprezentanţii DSP Iaşi.
Obezitatea este de cele mai multe ori legată de factori ai stilului de viaţă ce pot fi preveniţi, în mod special obiceiurile alimentare deficitare şi sedentarismul. Adulţii trebuie să fie model pentru tinerele generaţii în adoptarea unui stil de viaţă cât mai sănătos.
Supragreutatea şi obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global. Datele arată că în statele Uniunii Europene, între 8-25% dintre adulţi sunt obezi. Conform Comisiei Europene, aproximativ 3 milioane de şcolari din Europa sunt obezi şi aproximativ 85.000 devin obezi în fiecare an.
Obezitatea poate fi prevenită, iar lupta împotriva ei de la cea mai fragedă vârstă are cele mai mari şanse de reuşită. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, organizează, în perioada 18 mai – 28 mai 2013, campania de informare şi educare în colaborare cu Societatea Studenţilor Farmacişti din Iaşi şi Facultatea de Educaţ