Pentru că până acum o Primărie ajunsă la faliment era o situaţie de neimaginat, nu puţine sunt unităţile administrativ-teritoriale care au acumulat creanţe mari şi au accesat credite care le depăşeau posibilităţile financiare de rambursare, pe principiul că, oricum, fondurile guvernamentale sau cele de la Consiliul Judeţean le vor stinge arieratele. Lucrurile se vor schimba odată cu adoptarea în această săptămână a unei ordonanţe de urgenţă care stipulează că Primăriile ajunse în incapacitate de plată riscă insolvenţa.
Faliment la Primărie
Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată marţi de către Guvern, Primăriile şi Consiliile Judeţene care nu-şi plătesc datoriile intră în insolvenţă. Conform acestui act normativ, primarii care nu sunt capabili să-şi gestioneze fondurile pot fi înlocuiţi cu administratori judiciari şi, dacă nu anunţă la timp iminenţa insolvenţei, riscă pedepse cu închisoarea. Primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene vor fi obligaţi să ceară Tribunalului să declare insolvenţa, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general sau dacă nu au achitat salariile de mai mult de 120 de zile.
În termen de 15 zile de la constatarea stării de insolvenţă, ordonatorul de credite are obligaţia să solicite deschiderea procedurii de insolvenţă. Dacă depăşeşte acest termen cu şase luni, atunci se face vinovat de bancrută simplă, ce se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. După ce judecătorul-sindic constată starea de insolvenţă, este numit un administrator judiciar care, practic, va conduce finanţele autorităţii locale aflate în insolvenţă.
Noul act normativ motivează necesitatea adoptării de reglementări în privinţa insolvenţei unităţilor administrativ-teritoriale prin volumul mare al arieratelor înregistrate de unităţile ad