Sub platforma “Susținem adevărații învingători”, sportivii vor lupta în Constanța pentru a acumula puncte care să-i conducă la Jocurile Paralimpice • Cele mai de amploare Jocuri Naționale organizate până acum în România
• Organizate pentru prima dată în Constanța, datorită facilităților necesare persoanelor cu dizabilități
• Sportivii se întrec în probele de atletism, tenis de masă, baschet în scaun cu rotile, șah și tir cu arcul
• Punctele acumulate vor fi luate în calcul la formarea echipelor naționale care vor reprezenta România în competițiile internaționale, pe drumul spre Rio de Janeiro
• Aproximativ 40 de sportivi vor participa, de asemenea, la Trofeul Litoral, la probele de schi nautic și pescuit sportiv, tot în Constanța Constanța, 23 mai 2013 – Cele mai de amploare Jocuri Naționale pentru persoane cu dizabilități, organizate până acum în România, vor fi găzduite la Constanța, între 27 și 30 mai, unde peste 140 de sportivi cu dizabilități, din 11 județe din țară, vor participa la cea de-a 20-a ediție a Jocurilor Naționale și a 3-a ediție a Trofeului Litoral. Jocurile Naționale reprezintă o etapă importantă în calendarul paralimpic intern, susținut prin campania națională “Susținem adevărații învingători”, lansată de Olympus alături de Comitetul Național Paralimpic (CNP). Campania națională are scopul de a sprijini activ sportivii cu dizabilități în lupta pentru victorii, în drumul lor catre Rio de Janeiro, unde vor avea loc Jocurile Paralimpice din 2016. Punctajul obținut la Constanța este luat în calcul la alcătuirea Clasamentului Național 2013, în urma căruia se decide cine va reprezenta România în competițiile internaționale, unde sportivii se califică pentru Jocurile Paralimpice. Aceasta este prima dată când Jocurile Naționale au loc în Constanța, fiind organizate anterior în București, dar lipsa facilităților de cazare și transpo