Calcutta, 1970. Vînzoleala din cartierul de lîngă Park Street este ameţitoare. Zona nu e deloc săracă. Funcţionează alături, într-o prietenoasă şi sofisticată devălmăşie, magazine mici şi elegante, cafenele şic, terase umbroase. E 6 dimineaţa. Cu toate astea, greu găseşti cîte un loc liber în cafenele. Cei mai veseli, gălăgioşi şi expansivi clienţi sînt băieţii de la Colegiul Catolic „St. Xavier“. Au 17 ani, provin în general din familii înstărite. Nu prea au griji, cu o excepţie. De fapt, excepţia tocmai a apărut, parcă de nicăieri, lîngă masă. Este părintele Jurice, dirigintele. „La şcoală… lăsaţi cafelele… hai mai repede… în clasă… e deja 6 fără cinci...“ Intră fără mare chef în sala care nu era goală. Singur, la pupitrul său stă Lakshmi. Nici unul dintre colegi nu se miră. Familia lui nu este dintre cele mai bogate. Vine din Rajasthan, o zonă săracă din nord. Oamenii de acolo sînt harnici şi ambiţioşi. Lakshmi s-a trezit de la 5, a mers o oră cu autobuzul. După şcoală, la 12, îl aşteaptă taică-su la atelierul familiei. Zilnic face ucenicie, pregătindu-se să preia afacerea cînd va veni vremea. Topesc fier vechi, nimic spectaculos. Pe la 6 seara, trebuie să se apuce de învăţat pentru a doua zi. Oftează. Între timp, părintele Jurice începe lecţia de latină. Lakshmi scoate un creion şi începe să copieze tacticos ce scria profesorul pe tablă.
43 de ani mai tîrziu, Lakshmi Mittal intră în Palatul Victoria din Bucureşti. Are o întîlnire cu Victor Ponta, premierul României. Doreşte să pună la punct un plan care să salveze combinatul siderurgic din Galaţi. Are de negociat. Asta a făcut ani şi ani de zile, în toate colţurile lumii. A negociat.
DE ACELASI AUTOR Românul, tocilarul clasei Mici (şi) confuzii (Tot despre) 15 ani de integrare europeană 15 ani de integrare europeană Din India a plecat înainte de a împlini 25 de ani. A ajuns în Indonezia. Tot o t
