Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii A joacă decisivul la Han

Publicat in GAZETA de SUD, joi 23 mai 2013 ·

Play-off-ul Campionatului Naţional de juniori se apropie de final, astăzi fiind programată etapa a 5-a, penultima a competiţiei. La juniori A, în seria a 5-a, unde sunt comasate formaţiile din Bănie, lupta pentru prima poziţie este foarte aprigă şi se dă în doi: Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ şi CSJ Ştiinţa U Craiova, LPS Piteşti şi CSM Vâlcea completând doar „careul de aşi“. Astăzi, de la ora 12.00, la Hanul Doctorului se va disputa întâlnirea care poate decide campioana zonală, „şcolarii“ lui Gică Barbu pornind cu avantajul propriului teren, plus un punct avans în clasament.

Managerul de la „GP“ Craiova, Paul Răducan, a afirmat că şi-ar dori să bifeze succesul în această confruntare cu CSJ şi echipa sa să-şi adjudece matematic prima poziţie la acest nivel, după ce în alte şase categorii de vârstă şi-a asigurat supremaţia. „Va fi un meci dificil, cu un adversar bun, cu jucători mai mari cu un an decât ai noştri; la ei evoluează copii născuţi în 1994, iar la noi, în 1995. Dacă am încheia pe prima poziţie şi la juniori A, ar fi a şaptea grupă cu care am aborda fazele superioare ale competiţiilor naţionale, un lucru care nu stă la îndemâna oricui. Avem deja şase grupe participante la turneele zonale, semifinale şi finale, fiind vorba despre cele cu copii născuţi în 2003, 2002, 2001, 2000, 1998 şi 1996, iar mâine (astăzi - n.r.) ar putea accede şi cea de 1994. Din punct de vedere al rezultatului, ar fi OK să ne calificăm la turneul final, pentru că astfel copiii aceştia ar progresa şi pe noi asta ne interesează. Scopul şcolii noastre este să găsim copii talentaţi, să-i prelucrăm şi să-i promovăm în Liga I sau în campionatele din străinătate. Acela este rezultatul finit al muncii noastre“, a spus Paul Răducan, pentru GdS. „Cu siguranţă că îmi doresc să câştigăm meciul cu CSJ, pentru că este un test pentru noi toţi şi, în fond, este o competiţie. Rivalitate înt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 34 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 46 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 34 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°