Vlad Moisescu, exclus miercuri din PNL alături de alte 11 persoane apropriate primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, susţine că nu a fost anunţat de intenţia de excludere din partid, care a fost una “tâlhărească”, iar liderul PNL, Crin Antonescu, ar trebui să se rezume la “joaca de-a micul tiran”. Vlad Moisescu a mai spus că preşedintele PNL este “un accident istoric” şi că ar trebui să se retragă din funcţia de preşedinte al comisiei de revizuire a Constituţiei.
Vlad Moisescu a catalogat drept ridicole motivele excluderii sale din PNL şi a altor 11 persoane, adăugând că cei excluşi nu au avut posibilitatea să-şi susţină punctul de vedere, deoarece nu au fost invitaţi la şedinţa PNL sector 1.
“Nici mie, şi nici celor 11 colegi, alături de care am construit cea mai puternică organizaţie PNL din România, nu ni s-a dat şansa de a ne apăra şi de a ne susţine punctul de vedere. Am fost excluşi tâlhăreşte, fără să fim anunţaţi. Această încălcare a celor mai elementare reguli ale democraţiei şi ale libertăţii este îngrijorătoare în virtutea unui singur fapt: a fost executată la ordinul unui om care conduce comisia de revizuire a Constituţiei democratice a României”, susţine Moisescu într-un comunicat de presă.
Vlad Moisescu este de părere că preşedintele liberalilor ar trebui să renunţe la funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei.
“Apreciez că, pentru viitorul democratic al societăţii româneşti, Crin Antonescu trebuie să renunţe la calitatea de prim-revizuitor al Constituţiei şi să se rezume la joaca de-a micul tiran în PNL. Motivele excluderii sunt ridicole şi ţin de gândirea primitivă şi politicianistă a accidentului istoric din fruntea PNL. În ceea ce-i priveşte pe colegii mei, singura lor vină este că ţin la Partidul Naţional Liberal şi că au muncit, cu pasiune, în campaniile electorale”, mai susţine Moisesc