Mesajul a fost trimis. Multumesc!

New Europe: „România lui Ponta, cinci ani până la independenţa energetică”

Publicat in Gorj Domino, joi 23 mai 2013 ·

România are nevoie de o politică europeană mai coordonată în domeniul energetic şi de o abordare echilibrată în ceea ce priveşte energiile regenerabile, a declarat miercuri, la Bruxelles, premierul român Victor Ponta, care a participat la reuniunea Consiliului European, dedicată energiei şi combaterii evaziunii fiscale.

Şeful executivului de la Bucureşti a mai subliniat că reducerea dependenţei României de importuri este mai mult decât un obiectiv economic, este un obiectiv strategic. ,,Energia este unul dintre cele două motoare de creştere pentru România, agricultura este cel de-al doilea. Am făcut reforme structurale importante, iar astăzi, la Bruxelles, vom avea nevoie de o politică europeană mai coordonată”, a declarat premierul român Victor Ponta pentru săptămânalul New Europe, la 22 mai, cu prilejul celei de-a doua reuniuni a zilei sale, nu şi ultima, precizează publicaţia.

La reuniunea Consiliului European organizat în clădirea „Justius Lipsius” din „Rond-Point Schuman”, Ponta, 40 de ani şi premier de la sfârşitul anului trecut, emană tinereţe în stilul actorului Hugh Grant, în costum negru, cămaşă albă şi fără cravată, notează New Europe. „Pentru noi, desigur, este important să vedem modul în care Europa se raportează la politicile energetice, cu scopul de a avea preţuri sustenabile pentru industrie, dar şi pentru populaţie”, a spus Ponta.

Potrivit săptămânalului, într-o ţară care a ajuns deja la o cotă a energiei regenerabile de 19,3%, cu şapte ani înainte de termenul limită 2020, Ponta vrea să sublinieze ce a arătat această experienţă României, faptul că pentru a merge mai departe este nevoie de o abordare echilibrată în ceea ce priveşte energiile regenerabile. „Suntem, desigur, în favoarea energiilor regenerabile, dar acest lucru ar trebui să fie echilibrat cu capacitatea industriei de a susţine această dezvoltare”, a afirmat pre

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion prăbuşit în Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului

Mediafax acum o ora
Un avion s-a prăbuşit pe un aeroport din Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Echipele de intervenţie au reuşit să salveze doi oameni.

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 10 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 9 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 11 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 10 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 10 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°