Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Pojorâta va întâlni campioana Iaşiului la barajul pentru promovare

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 23 mai 2013 ·

Gruparea FC Pojorâta, campioana ediţiei 2012-2013 a Ligii a IV-a sucevene, se va confrunta cu câştigătoarea întrecerii similare din judeţul Iaşi la barajul pentru promovarea în Liga a IV-a. Deocamdată, Federaţia Română de Fotbal nu a făcut anunţul oficial, cert este însă faptul că Departamentul Competiţii al respectivului for a înaintat spre aprobare Comitetului Executiv, care se va reuni la data de 30 mai, propunerea ca echipele campioane ale judeţelor Suceava şi Iaşi să se lupte pe teren neutru, la Dorohoi, pentru locul care asigură participarea în eşalonul al treilea în viitoarea ediţie de campionat.

Dacă FC Pojorâta şi-a asigurat prima poziţie cu săptămâni bune înaintea încheierii sezonului, lucrurile la nivelul Ligii a IV-a ieşene sunt destul de încâlcite. Cu trei etape înainte de finalul competiţiei, prima poziţie este ocupată de formaţia Rapid Dumeşti care are un avans de 6 puncte faţă de Viitorul Târgu Frumos şi 8 în comparaţie cu cea de-a treia clasată, Foresta Ciurea. Numai că, teoretic gruparea din Dumeşti nu are voie să participe la meciul de baraj. Şi asta deoarece, în urmă cu două sezoane, după ce a ajuns să câştige barajul pentru promovarea în Liga a III-a, Rapid Dumeşti nu s-a mai înscris în eşalonul al treilea din cauza problemelor financiare şi a primit o interdicţie pe o durată de 3 ani din partea FRF. În aceste condiţii, mai mult ca sigur, viitoarea adversară a FC Pojorâta se va alege dintre Viitorul Târgu Frumos şi Foresta Ciurea, formaţii despărţite de doar două puncte în clasament. Cel mai cunoscut echipier al grupării din Târgu Frumos este fostul atacant al Politehnicii Iaşi, Ionuţ Bâlbă.

Gruparea FC Pojorâta, campioana ediţiei 2012-2013 a Ligii a IV-a sucevene, se va confrunta cu câştigătoarea întrecerii similare din judeţul Iaşi la barajul pentru promovarea în Liga a IV-a. Deocamdată, Federaţia Română de Fotbal nu a făcut anun

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum o ora
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 21 minute
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

BEC a respins solicitarea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1. Clotilde Armand a pierdut oficial alegerile

Adevarul acum o ora
Biroul Electoral Central a respins sâmbătă, 15 iunie 2024, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1, formulată de Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei.

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 42 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 3 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 9 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum o ora
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Leo Borlovan, primul câştigător din 2024 în Campionatul Naţional de Super Rally

Mediafax acum 13 ore
Un total de 24 de piloţi au fost selectaţi să concureze la prima cursă a campionatului fondat de Mihai Leu în 2017, la start înscriindu-se şi 7 echipe. De la Ferrari şi până la monoposturi, cei aproximativ 5.000 de spectatori pezenţi pe străzile din

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 2 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 10 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°