Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artă academică

Publicat in Dilema Veche, joi 23 mai 2013 ·

● În ceaţă / V tumane (Rusia-Belarus-Olanda-Germania-Letonia, 2012) de Sergei Loznitsa.

Într-o noapte din 1942, în Bielorusia ocupată de armata nazistă, doi partizani erijaţi în călăi îi fac o vizită unui presupus colaboraţionist şi cad, astfel, într-o capcană întinsă anume pentru ei, cu suspectul pe post de momeală neputincioasă. În timp ce se ascund tustrei în pădure (condamnatul de mai devreme cărîndu-şi în spate unul dintre călăi, care e grav rănit), regizorul Sergei Loznitsa le dedică, pe rînd, cîte un lung flashback, iluminîndu-le tacticos caracterele şi moralitatea. Astfel, se dovedeşte că unul dintre partizani e un fricos; celălalt e brav, dar necugetat. Cît despre cel suspectat de colaboraţionism, flashback-ul îi atestă verticalitatea şi chibzuinţa, dar şi neputinţa de a se sustrage condiţiei de instrument pasiv sau de complice involuntar al vărsărilor de sînge, neputinţă care-i provoacă un apetit aproape mistic pentru expiere.

DE ACELASI AUTOR American dreamer Literatura ca dinamită Starea disciplinei Noile filme mute Toate aceste informaţii despre personaje (şi multe altele nu există) îi sînt comunicate spectatorului cu ţîrîita. Se vorbeşte preponderent în replici scurte, totodată apăsate şi ocolitoare (în momentul în care cei doi călăi bat la uşa condamnatului şi se aşază cu el la masă, la un pahar de votcă, înainte de a-l lua cu ei în noapte, dialogul amînă, pe cît se poate, inevitabilele clarificări privind motivul vizitei), totul potenţat de pauze, ca pe vremea cînd prozele lui Hemingway (dintre care una, faimoasă, este chiar despre doi bărbaţi laconici, iviţi din noapte cu misiunea de a executa un al treilea, care, oricum, nu mai vrea să trăiască) se aflau la apogeul popularităţii şi al influenţei lor (inclusiv printre prozatorii şi dramaturgii sovietici). Intrările în flashback-uri nu sînt semnalate în nici un fel, drept care – cel p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 20 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului

News.ro acum 20 minute
Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°