Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat, ieri, că listarea la bursă ar putea aduce companiei peste 100 de milioane de euro. „Nu este necesar să ne listăm în acest an. (…) Sper să obţinem zeci sau chiar peste 100 milioane de euro din oferta primară. Ştiţi cum este, nu eşti pe bursă, nu exişti”, a afirmat Ciurel ieri, la un seminar pe tema energiei. „A fost un seminar pe energie, care s-a desfășurat la Hotel Hilton din București, unde a participat și ministrul Mediului, Rovana Plumb”, a declarat acesta, pentru Gorj Domino.
În privința restructurării companiei pe care o conduce, cerută insistent de FMI, Ciurel a precizat că producătorul de electricitate va derula, în perioada 2014-2017, un program de restructurare prin care numărul de angajați din companie va fi redus. „Vrem să le dăm posibilitatea să meargă în producţie, acolo unde e cu cască şi cizme şi e lipsă de personal. Încerc să fac şi eu ce face Borza (administratorul judiciar al Hidroelectrica, n.red), dar cu mai puţină gălăgie”, a spus el.
Managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat, ieri, că listarea la bursă ar putea aduce companiei peste 100 de milioane de euro. „Nu este necesar să ne listăm în acest an. (…) Sper să obţinem zeci sau chiar peste 100 milioane de euro din oferta primară. Ştiţi cum este, nu eşti pe bursă, nu exişti”, a afirmat Ciurel ieri, la un seminar pe tema energiei. „A fost un seminar pe energie, care s-a desfășurat la Hotel Hilton din București, unde a participat și ministrul Mediului, Rovana Plumb”, a declarat acesta, pentru Gorj Domino.
În privința restructurării companiei pe care o conduce, cerută insistent de FMI, Ciurel a precizat că producătorul de electricitate va derula, în perioada 2014-2017, un program de restructurare prin care numărul de angajați din companie va fi redus. „Vrem să l