După o vizită oficială la Penitenciarul Rahova, deputatul PDL Florin Secară a identificat o metodă inedită de combatere a corupției. Acesta propune vizite de lucru periodice obligatorii ale miniștrilor și parlamentarilor la penitenciare. În opinia parlamentarului PDL, o astfel de măsură ar conduce la responsabilizarea clasei politice și la diminuarea numărului de politicieni care încalcă legea.
” Trebuie să vă mărturisesc că, în momentele vizitei mele la penitenciarul la care este încarcerat și Gigi Becali, nu am putut să nu mă gândesc la miniștrii sau parlamentari condamnați, trimiși în judecată sau anchetați pentru diverse fapte de corupție. Acesta este un aspect care mă îngrijorează și trebuie să remarc faptul că noi, politicienii, nu putem avea pretenția să fim luați în serios atunci când vorbim despre combatarea corupției dacă avem printre noi colegi care încalcă legea în fel și chip”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Florin Secară.
Deputatul PDL a mai afirmat că o astfel de vizită efectuată de parlamentari poate fi traumatizantă și îi poate determina pe aceștia să nu încalce legea.
”Sper ca aceștia să fie astfel mai puțin tentați să săvârșească fapte care să îi pună în spatele gratiilor și să se gândească de două ori înainte să încalce legea”, a spus Secară.
Acesta a adăugat că prin promovarea acestei măsuri, românii ar avea mai multă încredere în clasa politică.
"Consider că o astfel de măsură ar conduce inclusiv la creșterea încrederii românilor în clasa politică. La ora actuală, toate sondajele de opinie arată că românii îi asociază pe politicieni, dar și instituțiile statului, cu fenomenul corupției", mai susține Secară.
Deputatul PDL a mai remarcat, ironic, și faptul că Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru Administrația Penitenciarelor pentru că are 2 miniștri cu probleme cu legea: Relu Fenchiu și Liviu D