Încerc, de cînd „moda evaluărilor naţionale“ a ţinut prima pagină a tuturor reformelor din învăţămînt, să le găsesc rostul: an de an se anunţă tot mai multe examene, evaluări, testări, sau simulări ale lor şi nu pricep care le-ar fi scopul: ce se întîmplă cu rezultatele obţinute de copii şi tineri? Folosesc cuiva? În afara presei, care reuşeşte să alimenteze pagini întregi cu „dezastrul din învăţămînt“, cu tineri care se sinucid pentru că n-au luat BAC-ul sau cu miniştri perplecşi în faţa notelor, cifrele nu reuşesc să stimuleze nici o acţiune.
Guvernanţii noştri ciulesc urechile şi fac ochii mari doar în faţa cifrelor de la rating-uri, exit-poll-uri sau sondaje de vot. Sînt singurele în stare să-i scoată din letargie şi să declanşeze campanii de îmbunătăţire a imaginii: mai două sticle de bere şi doi mici în nordul ţării – unde influenţa partidului este mică –, mai cîţiva lei în plus pensionarilor – electoratul fidel –, mai o reducere de TVA la pîine, pentru întreg poporul.
DE ACELASI AUTOR Organizaţii noi, ambalaj de lemn Portretul unui adolescent altfel În căutarea întîlnirilor pierdute Sportul ca acrobaţie şi dresaj Doar cifrele din învăţămînt nu reuşesc să îngrijoreze pe nimeni: constatările de pe teren nu par să aibă nici un efect asupra şcolii româneşti. A crescut numărul cazurilor de violenţă în şcoli. Au crescut cazurile de abandon şcolar sau numărul de absenţe. Reclamaţiile împotriva dascălilor incompetenţi sau abuzivi se ţin lanţ. Toate acestea sînt motive serioase de îngrijorare, care ar trebui să-i scoată din amorţeală pe dascăli, pe inspectori şi pe miniştri, şi să-i pună la treabă: cercetări, studii, analize, comparaţii, dar, mai ales, soluţii.
Revenind la evaluări, rezultatele lor nu par a trezi interesul nimănui, deşi ele ar putea furniza informaţii extrem de interesante pentru multe categorii sociale: părinţi, educatori, autor
