Miercuri, 22 mai, a avut loc la Casa Memorială „George Bacovia” din Bacău activitatea „Alb şi negru în oraşul lui Bacovia – 56 de ani de la moartea poetului”.
În acest cadru a avut loc Gala de decernare a premiilor Concursului şcolar naţional „Albul e prea alb şi negrul e prea negru în oraşul lui Bacovia”, aflat la ediţia a III-a.
Scopul concursului este stimularea potenţialului creator al copiilor cu aptitudini artistice din şcoli gimnaziale şi licee, şcoli speciale, cluburi şi palate ale copiilor, licee de artă, precum şi asigurarea pentru copii de condiţii echitabile de acces la educaţie întrucât produsele finale vor putea fi folosite ca mijloace de învăţământ la clasă, a declarat profesoara Iuliana Caraghin.
Concursul conţine secţiunile: afiş literar, afiş ştiinţific, creaţie literară cu temă la alegere şi simpozionul internaţional pentru profesori cu tema „Artă şi ştiinţă”. Juriul este constituit din profesori ai Colegiului „Henri Coandă” şi ai şcolilor partenere din ţară, dar şi din inspectori ai ISJ Bacău.
Marele premiu a fost obţinut de Cristina Vesman, de la Colegiul Economic „Viilor” Bucureşti, profesor Olimpia Ioniţă.
Pe lista laureaţilor se află elevi din Bacău, Buzău, Roman-Neamţ, Vaslui, Adjud-Vrancea, Piteşti, Săcele, Bucureşti, Cluj-Napoca, Medgidia, Târgovişte, Castranova-Dolj, Tg Jiu, Iaşi, Brăneşti-Ilfov, Tăureni-Mureş, Ploieşti, Sibiu, Ciocăneşti-Suceava. Parteneri în organizare şi evaluare sunt şcoli din Alba, Arad, Bihor, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Teleorman, Timiş.
Organizatorii concursului sunt: Colegiul “Henri Coandă” Bacău, Cercul literar-artistic “Re-vers”, revista „acum !”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bacău, Casa Memorială „George Bacovia” Bacău, parte a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
Alte articole:FOTO Piscinele din Bacău au primit primii a