Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa 2.000 de carduri europene de asigurat, eliberate în primele patru luni de CAS Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 23 mai 2013 ·

Un număr de 2.021 de carduri europene de asigurări de sănătate au fost eliberate în primele patru luni din 2013 de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, a informat ieri purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean. Responsabilul de relaţiile cu presa al CAS Suceava a arătat că, în intervalul ianuarie-aprilie, numărul cardurilor europene de asigurat a fost mai mare cu 5,64% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, din cele 2.021 de documente de acest tip emise, 667 au fost eliberate în aprilie, 554 în ianuarie, 420 în martie şi 380 în februarie.

Cardul este livrat asiguratului în decurs de o săptămână

Cardul european de asigurări de sănătate este gratuit şi este livrat ca scrisoare recomandată simplă la domiciliul persoanei asigurate, în termen de şapte zile lucrătoare de la data verificării actelor depuse de asigurat, introducerii datelor în sistemul informatic unic la nivel naţional şi transmiterii solicitării de tipărire a acestuia.

Cardul este livrat asiguratului personal, nefiind acceptată livrarea acestuia în cutia poştală.

Cardul poate fi utilizat doar pentru cazurile de urgenţă

În cazul în care, din diferite motive, cardul nu a ajuns la posesor, acesta va fi livrat la CAS Suceava în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la introducerea cererii de card în aplicaţia informatică.

Atât cardul european, cât şi certificatul provizoriu dau dreptul titularului la servicii medicale, care devin necesare (şi nu pentru tratarea afecţiunilor deja existente), pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv. Nici unul din cele două documente nu poate fi utilizat pe teritoriul României.

Un număr de 2.021 de carduri europene de asigurări de sănătate au fost eliberate în primele patru luni din 2013 de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Su

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 49 minute
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 54 minute
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 2 ore
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 3 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 7 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°