În 1942, cînd Asimov a inventat cuvîntul „robot“, existau deja aparate care lucrau (roboteau) autonom, în locul omului: ceasuri mecanice, războaie de ţesut, flaşnete şi orgi programabile, centrale telefonice automate etc. Funcţiile acestor maşinării erau, însă, reduse; şi nici una nu era construită după chipul şi asemănarea omului. Technisches Museum din Viena prezintă o expoziţie (temporară) despre istoria roboţilor şi a roboticii, punînd accentul pe dimensiunea umană a maşinăriilor. Sînt acolo cîteva sute de exponate, de la cele mai vechi mecanisme automatizate, pînă la roboţii industriali din zilele noastre. E un parcurs fascinant, care include, printre altele, şi forme, şi reprezentări ale imaginarului colectiv – adică roboţi umanoizi construiţi pentru a face mici demonstraţii în filmele de anticipaţie din anii ’50-’60-’70. E un clash absurd, uneori grotesc, să te întîlneşti cu propriile închipuiri despre roboţi, de-acum 30 de ani. Adică: să vezi cum visai, prin anii ’80, că va arăta lumea în 2000.
DE ACELASI AUTOR Tovarăşii cîntă la Berlin E tot mai greu să fii jurnalist Praful fin, vienez Zvonistica - instrucţiuni de folosire Dacă roboţii „împăiaţi“ din filme arată ridicol, noile maşinării de acum sînt de-a dreptul înspăimîntătoare. Undeva, pe o masă, un animal mic de pluş aşteaptă să fie mîngîiat. Are o blană albă, pufoasă şi privirea topită de dragoste. Din cînd în cînd, dă din coadă şi scoate un mieunat mulţumit. Dacă-l atingi, tremură de fericire şi se perpeleşte pe toate părţile, mai ceva ca o pisică dornică de afecţiune. Şi-o să se gudure pînă i se consumă bateriile. E primul animal artificial de companie. Un robot cu tandreţe artificială. Există şi alţii, mai puţin drăgălaşi.
Pe un ecran rulează imagini cu drone în acţiune. Avioane pilotate de la sol, cu un grad foarte mare de autonomie, atacă singure ţinte preprogramate. Cea mai recentă
