Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gradina Zoologica se redeschide luni!

Publicat in Bihor Online, joi 23 mai 2013 ·

Scris de Cristina Ghilea - În sfârşit, Gradina Zoologica din Oradea se deschide şi pentru publicul larg, luni la ora 9.00.

Inaugurată cu oficialităţi în campanie electorală, mai mult de ochii lumi, pentru că era departe de a fi terminată, Zoo va putea fi vizitată gratuit de copii şi adolescenţi, la sfârşitul săptămânii viitoare.

„Grădina zoologică se va putea vizita începând de luni, ora 9.00, conform programului de vizitare, zilnic între orele 9.00 şi 19.00, tarifele de intrare fiind pentru adulți 10 lei, pentru copii până la 18 ani, 5 lei. Vor exista și bilete de tip familial (mama, tata și un copil) pentru 20 lei respectiv 25 lei în cazul mama-tata – 2 copii”, a menționat Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public SA(ADP SA).Cu subvenţie

„Din zece lei cât este biletul, nu prea mari speranţe nu ne putem pune că ne vom acoperi singuri cheltuielile, deci cred că va fi nevoie de o susţinere consistentă din partea Primăriei, şi în continuare”, consideră Suzhai-Bimbo Tibor, administratorul Zoo. Toate facturile acestui obiectiv însumează lunar între 50.000 şi 80.000 de lei. În opinia adminstratorului, întreţinerea unei grădini zoologice este o chestiune de mândrie locală, de pus pe blazonul administraţiei publice, de aceea merită să fie finanţată.Pe cine concurează Oradea?

În condiţiile existenţei unor obiective similare deja celebre imediat după graniţă, la Debrecen sau Nyregyihaza, se pune problema delimitării unei clientele pentru Zoo Oradea. Administratorul Suzhai-Bimbo spune avem atuul că, în ţară, primul obiectiv de acest gen este la Timişoara şi dotarea sa nu se compară cu cea din Oradea iar cea de la Turda este cu şantierul la jumătate. În opinia sa, grădinile zoologice şi-au pierdut din componenta de divertisment în favoarele celei educative: „este important pentru copii să poată vedea pe viu animale sălbatice şi să înveţe des

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°