În fiecare zi, aproximativ şapte persoane ajung la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi cu muşcături de căpuşe.
Potrivit medicilor, căpuşele se scot imediat, fără întârziere, evitând strivirea acestora, prin tracţiune uşoară şi continuă cu o pensetă aplicată cât mai aproape de piele, astfel încât să se evite rămânerea unor părţi ale aparatului bucal al căpuşei în piele. Când se îndepărtează căpuşele de pe om sau de pe animal, mâinile trebuie să fie acoperite, pentru a nu veni în contact direct cu sângele acestora.