Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce Becali nu va scăpa de închisoare prin amnistia pregătită pentru Năstase

Publicat in Romania Libera, joi 23 mai 2013 ·

Încă de când a aflat că a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul schimbului de terenuri cu MapN, Gigi Becali a mărturisit că va face tot ce este posibil ca să fie eliberat cât mai repede şi să se întoarcă la familia lui.

Aşadar, la doar câteva ore după ce a ajuns la Penitenciarul Rahova, Becali şi-a mandatat avocatul să-i ceară graţierea la preşedintele Traian Băsescu. Graţierea este, însă, o soluţie cu bătaie lungă în contextul în care la această cerere trebuie anexată şi motivarea judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care au dat sentinţa definitivă în Dosarul schimbului ilegal de terenuri. Or motivarea nu a fost încă publicată.

Pe lângă graţiere, a mai fost vehiculată o altă modalitate prin care se spune că fostul europarlamentar ar putea scăpa de închisoare: proiectul de amnistie, depus la Camera Deputaţilor de Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (Partida Romilor) în octombrie 2012 şi despre care s-a vehiculat că a fost pregătit special pentru eliberarea fostului premier Adrian Năstase.

Citeşte şi Amnistie pentru Năstase şi Vîntu? Ce planuri au doi deputaţi „samariteni“

Dar nici amnistia nu mai reprezintă o salvare pentru Becali: proiectul, care prevedea, printre altele, ca pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv să fie graţiate în întregime, a fost respins, miercuri, de către senatori. Pentru a doua oară.

Dacă Mădălin Voicu a declarat pentru România liberă că el nu s-a ocupat decât de condiţiile de detenţie din proiect - în contextul proceselor la CEDO intentate statului român de către deţinuţi -, Nicolae Păun, care a pus la punct condiţiile de amnistiere, a mărturisit că este deja a doua oară când proiectul este respins şi că, practic, şansele ca să treacă sunt nule.

„Am depus proiectul o dată, în sesiunea trecută, şi a fost respins. În mandatul actual, Birourile Pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul israelian al Apărării: Ayatollahul Khamenei este un “Hitler modern, nu poate continua să existe”

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul apărării Israel Katz a declarat, după ce a vizitat locul atacului cu rachete din această dimineață din Holon, că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, este un „Hitler modern

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: Sper că în câteva zile putem închide această fază a aşezării guvernului

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, le-a mulţumit liderilor UDMR pentru participarea la consultările privind formarea noului guvern. În replică, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat speranţa că actuala etapă politică se va încheia în urmă

Fostul președinte-director general al Radio România Dragoș Șeuleanu a murit la 63 de ani

HotNews acum o ora
Dragoș Șeuleanu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 63 de ani, a anunțat RRA. El a fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) în perioada 2001–2005, în timpul mandatului de premier al lui Adrian N

Primul oficial american care vine în România să se întâlnească cu Nicușor Dan

HotNews acum 38 minute
Un senator american a anunțat joi că va deveni primul oficial al SUA care se va întâlni cu președintele Nicușor Dan după ce acesta a câștigat alegerile. „Urmează să plec într-o scurtă călătorie în Europa. În România, voi fi primul oficial al guvernu

Ilie și Ioana Năstase divorțează după cinci ani de căsnicie. „Nu mai e momentul”

Adevarul acum 3 ore
După mai multe reconcilieri, cuplul a ajuns la finalul drumului. Ioana Năstase a depus actele pentru divorț, iar procesul este deja în curs.

Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni: Suntem încrezători că vom putea să formăm un guvern care va arăta altfel decât guvernările trecute şi suntem gata să fim luptători alături de prim-ministrul Bolojan pentru un stat care se reformează din temelii

Ziarul Financiar acum o ora
Suntem încrezători că vom putea să formăm un guvern care va arăta altfel decât guvernările trecute şi suntem gata, noi, ca USR, să fim luptători alături de prim-ministrul Bolojan pentru un stat care se reformează din temelii, spune Dominic Fritz dup

Experimentul Philadelphia / Conspirații cu gen. Emil Străinu – joi, 19 iunie, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN

Gandul acum o ora
Joi, 19 iunie, generalul Emil Străinu aduce în prim-plan una dintre cele mai fascinante și controversate enigme din istoria militară – Experimentul Philadelphia. Ce teste a făcut Marina SUA în 1943? A fost USS Eldridge transformată într-o navă-fanto

Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”. Mai mulţi medici, suspectaţi că luau mită de la pacienţi

HotNews acum 6 ore
Procurorii DNA efectuează, joi dimineaţă, percheziţii la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală, într-un dosar de mită. Mai mulţi medici sunt suspectaţi că luau șpagă de la pacienţi, potrivit Agerpres și G4Media, care citează surse judiciare.

Site fals care imită identitatea ANAF. Ce trebuie să știe contribuabilii

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ale utilizatorilor. Potrivit unui co

Leon, primul tren construit integral în România după 80 de ani, a fost oficial lansat astăzi de către Grampet Group

Ziarul Financiar acum 5 ore
Grampet Group, cel mai mare grup feroviar şi operator logistic, controlat de antreprenorul Gruia Stoica, a lansat trenul Leon într-un eveniment care a avut loc în Salonul Regal din Gara de Nord, unde au participat mai multe oficialităţi, ambasadori

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

19°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

28°
joi

18°/29°
vin.

16°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/25°
Constanta
acum

34°
joi

19°/34°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

16°/30°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

13°/31°