O atenţionare de cod portocaliu de vânt puternic cu aspect de vijelie se instituie joi, aceasta fiind valabilă pentru judeţul Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, informează Administraţia Naţională de Metorologie. Fenomenele meteorologice aşteptate joi, de la ora 15:45 până la ora 16:20, sunt: instabilitate accentuată, vânt puternic cu aspect de vijelie, grindină şi ploaie torenţială .
UPDATE Două femei au fost rănite, joi, în centrul Capitalei, de un panou publicitar doborât de o rafală puternică de vânt. Incidentul s-a produs în zona Unirii. De asemenea, o scenă s-a prăbuşit în Piaţa Constituţiei, iar mai mulţi copaci au fost rupţi de rafalele puternice de vânt
Între orele 15:40 şi 17:00, în judeţul Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor semnala intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice. Fenomene meteorologice asociate: grindină de mici dimensiuni, ploi cu caracter de aversă care pot atinge 15-20 l/mp. În intervalul 14:40 şi 16:00 în nordul judeţului Giurgiu şi sudul judeţului Dâmboviţa, sunt aşteptate ploi cu caracter de aversă care pot depăşi 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindina de mici dimensiuni.
De asemenea, în jumătatea de sud a judeţului Giurgiu şi jumătatea de nord a judeţului Dâmboviţa, în intervalul 15.10 - 16.30, sunt aşteptate intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindina de mici dimensiuni, ploi cu caracter de aversa care pot depasi 15..20 l/mp. În perioada 14.00 - 15.30, local în judeţul Dolj şi pe arii extinse în judeţele Gorj, Olt şi Vâlcea, vor apărea intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse de ploaie ce pot atinge 20 l/mp, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni.
@N