Bistriteni care vor să intre în audienţă cu Avocatul Poporului sunt asteptaţi luni la Institutia Prefectului B-N. Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi ale regiei autonome.
"Luni, 27 mai 2013, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj, vor acorda audienţe la sediul Instituţiei Prefectului - judeţul Bistriţa-Năsăud, începând cu ora 10.00.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 35/1997 cu modificările şi completările ulterioare, Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome. De asemenea, potrivit art. 15, al. 4, al legii menţionate, nu fac obiectul activităţii instituţiei Avocatul Poporului şi vor fi respinse fără motivare cererile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României şi ale Guvernului, precum şi ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti", se arata intr-un comunicat de presa remis de Cancelara Prefectului BN
Bistriteni care vor să intre în audienţă cu Avocatul Poporului sunt asteptaţi luni la Institutia Prefectului B-N. Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi ale regiei autonome.
"Luni, 27 mai 2013, reprezentanţii Instituţiei Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj, vor acorda audienţe la sediul Instituţiei Prefectului - judeţul Bistriţa-Năsăud, începând cu ora 1