Vaticanul a anunțat recent primul sau raport finanicar anual elaborat de Directia de Informații Financiare (DIF) al Sfântului Scaun, facand astfel inca un pas spre transparentizarea operațiunilor financiare ale Bisericii Romano-Catolice, suspectate de implicare in spalare de bani.
Potrivit informațiilor agenției Associated Press, raportul financiar are doar zece pagini și conține foarte puține informații cu privire la supravegherea si controlul financiar. Cu toate acestea, se constată că acesta a evidentiat șase tranzacții financiare suspecte realizate in anul 2012, in doua cazuri fiind sesizata procuratura pentru a derularea unor investigații. Cu un an mai devreme, in 2011, a existat doar o singură astfel de sesizare.
Directia de Informatii Financiare a Sfântului Scaun a fost infiintata de Papa Benedict al XVI-lea, la sfârșitul lunii decembrie 2010. Sarcina sa principală este controlul și supravegherea activităților financiare și comerciale ale instituțiilor Vaticanului, în primul rând ale bancii Vaticanului, denumita oficial Istituto per le Opere di Religione - IOR).
În luna iulie 2012, Banca Vaticanului a trecut cu succes primul test de transparența financiara, efectuat de grupul Moneyval al Consiliului Europei. Cu toate acestea, evaluarea eficacității autorității de supraveghere financiară și a capacitatii de urmărire a tranzacțiilor suspecte au fost notate ca extrem de scăzute.
Amintim ca în 2009, banca Vaticanului a fost suspectata de implicare în "spălare de bani". La mijlocul lunii septembrie 2010, poliția financiară italiană a blocat 23 de milioane de euro detinute de banca Vaticanului la banca Credito Artigiano. A fost pentru prima dată cand autoritățile din Italia au aplicat o măsură atat de strictă împotriva activelor Băncii Vaticanului. Blocarea banilor a fost făcută la cererea Băncii Centrale a Italiei, care a găsit o ser