Uneori, ziua de marţi confirmă semnificaţia nefastă pusă pe seama sa. Marţi, 21 mai, Dominique Venner, personalitate importantă a extremei de dreapta franceze, s-a sinucis în catedrala Notre-Dame, din Paris. Gestul său este o raritate în lumea politicii europene. De regulă, este atitudinea unei persoane disperate ce nu mai găseşte nicio soluţie pentru a ieşi din impasul în care se află din cauza erodării psihice. Ultimul caz celebru de sinucidere este cel al lui Hitler, provocat nu numai de pierderea războiului, dar şi de o dezamăgire stimulată de faptul că totuşi lumea nu a aderat până la capăt la ideologia sa rasistă. Din acest punct de vedere, la care trebuie să adăugăm nuanţa de xenofobie, Dominique Venner se alătură grupului de umbre ale unui trecut istoric, destul de apropiat, intolerabil sub aspect etnic.

Parcă şi cerul înnorat al Parisului prevestea gestul fatal al lui Dominique Venner, eseist şi istoric de extremă dreapta, în vârstă de 78 de ani, o persoană cunoscută şi pentru faptul că nu accepta niciun compromis referitor la ideile sale sociale şi politice. Conform informaţiilor furnizate de poliţia pariziană, Dominique Venner, puţin după ora patru după-amiaza, s-a dus în spatele altarului, trăgându-şi un glonte în gură, după ce a lăsat o scrisoare prin care-şi justifica gestul. Ministrul de Interne, Manuel Valls, s-a abţinut de la orice comentariu politic, dar a declarat că Dominique Venner “s-a sinucis în faţa a 1.500 de oameni, care, la acea oră, erau în interiorul catedralei, asistând la slujbă. A fost un şoc pentru credincioşii aflaţi în catedrala pariziană care este mai mult decât un simbol al capiatalei şi al ţării, obligân-du-ne, în curând, să resimţim urmările unui astfel de gest”. Preşedinta “Frontului naţional”, Marine Le Pen, în schimb, a considerat că sinuciderea lui Dominique Venner trebuie analizată sub aspect politic, scriind pe Twitt