Statele Unite sunt ameninţate în continuare de terorism, dar riscul s-a transformat, fiind diferit de cel din septembrie 2001, afirmă preşedintele Barack Obama, citat de CNN.
"Viitorul terorismului este reprezentat de extremismul de pe plan intern şi de celulele reţelei teroriste Al-Qaida", a declarat Obama.
"America se află la răscruce în combaterea terorismului", a continuat Obama, respingând conceptul unui război extins împotriva terorismului şi pledând pentru o misiune mai limitată a Statelor Unite.
"Dincolo de Afganistan, trebuie să ne definim efortul nu ca un război global împotriva terorismului, ci mai degrabă ca acţiuni intense, punctuale, pentru destructurarea reţelelor extremiste violente care ameninţă America", a explicat Obama.
"Nici eu, nici orice alt preşedinte nu putem promite învingerea totală a terorismului. Nu vom putea elimina niciodată răul care există în inimile unora dintre oameni, nici pericolele din societatea noastră deschisă. Ce putem face şi ce trebuie să facem este să destructurăm organizaţiile care constituie un pericol direct, menţinând, în acelaşi timp, libertăţile şi idealurile pe care le promovăm", a spus preşedintele SUA.
Barack Obama a semnat un memorandum privind utilizarea avioanelor fără pilot
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat joi semnarea unui nou memorandum care stipulează circumstanţele în care Statele Unite pot utiliza avioane militare fără pilot în străinătate.
Potrivit memorandumului, persoanele vizate de raidurile aeriene trebuie să reprezinte o "ameninţare iminentă" împotriva americanilor. Raidurile nu pot avea loc dacă există posibilitatea capturării cu uşurinţă a suspectului.
Obama reiterează că intenţionează să închidă penitenciarul militar de la Guantanamo Bay
Preşedintele SUA, Barack Obama, a decis numirea unui emisar special care va supraveghea