Autoritatea pentru Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie a amendat banca americană "JP Morgan Chase & Co." cu 3,08 milioane de lire sterline (4,6 milioane de dolari) pentru că nu a reuşit să demonstreze că le-a oferint clienţilor consultanţă corespunzătoare. Suma este cu 30% mai mică decât cea stabilită iniţial, de 4,4 milioane de lire, întrucât banca a colaborat cu autorităţile.
Cazul priveşte lipsa datelor referitoare la investiţiile clienţilor în perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, când divizia de profil avea 3.000 de clienţi, respectiv active de 29 de miliarde dolari în administrare.
FCA a informat, ieri, că "erorile" nu au fost corectate până când autoritatea le-a adus în atenţia băncii, în cadrul unui control mai amplu al firmelor de administrare a averilor.
Tracey McDermott, director în cadrul FCA, a declarat că, indiferent de cine sunt, clienţii administratorilor de averi ar trebui să beneficieze de sfaturi corecte de la firmele de management, în baza datelor pe care acestea le au de la clienţi.
"În acest caz, banca nu a avut date, înregistrări complete privind clienţii. Totodată, managementul JPMorgan International Bank nu deţinea informaţii suficiente şi instrumente de supraveghere ca să corecteze problema diviziei de administrare a activelor", potrivit oficialului FCA.
Reprezentanţii băncii americane au afirmat: "Am cooperat pe deplin cu FCA şi ne-am îmbunătăţit procedurile ca să ne asigurăm că acestea sunt conforme cu cerinţele autorităţilor de reglementare. Aşa cum a semnalat şi FCA, nu a existat niciun prejudiciu pentru clienţii identificaţi până în prezent".
În ultimii trei ani, alte bănci, inclusiv HSBC şi "Barclays" din Marea Britanie, au fost penalizate din cauza vânzării necorespunzătoare de produse financiare către clienţi.
ALINA VASIESCU
"JPMorgan", cea mai mare bancă americană