Atacantul dinamovist Marius Alexe a declarat joi că echipa sa trebuie să termine cu fruntea sus această ediţie de campionat, care nu a fost deloc una bună, pentru că ultima impresie contează.
"Viitorul e o echipă bună, sunt mulţi jucători tineri, talentaţi. Îi ştiu de la meciul tur, au o tactică foarte bună, îşi vor dori să joace foarte bine pentru că e o şansă şi pentru ei să se salveze de la retrogradare. Pentru noi este la fel de important acest meci, trebuie să încheiem cu fruntea sus acest campionat, care nu a fost bun deloc. Trebuie să salvăm acest campionat cu aceste meciuri, pentru că ultima impresie contează. Matematic se poate să mai prindem un loc de Liga Europa, dar va fi foarte greu pentru că Petrolul Ploieşti este deja în finala cupei, iar Astra vrea să facă uitat acest eşec din semifinala cupei", a spus Alexe.
Prezent la Şcoala 52 din Capitală, unde a acordat autografe copiilor alături de colegii săi, Alexe şi-a amintit că în copilărie idolul său era atacantul Marius Niculae, alături de care a jucat mai târziu la Dinamo: "Sperăm să fie alături de noi aceşti copii şi să-i facem bucuroşi. Eu de la 10 ani am luat contact cu Dinamo şi de atunci am rămas aici. Nu mai ştiu de la cine am luat autografe, dar ştiu că Marius Niculae era printre idolii mei. Avem poze şi eu şi el, din perioada în care venea alături de juniori. Eram foarte bucuros atunci".
Partida Dinamo-Viitorul Constanţa, din cadrul etapei a XXXIII-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 21.30, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, cu porţile închise, accesul în tribune fiind permis doar femeilor şi copiilor sub 14 ani.
Sursa: Mediafax
Atacantul dinamovist Marius Alexe a declarat joi că echipa sa trebuie să termine cu fruntea sus această ediţie de campionat, care nu a fost deloc una bună, pentru că ultima impresie contează.
"Viitorul e o echipă b