E ca atunci când părinţii îşi dau acordul pentru donarea organelor copilului decedat. E viaţa de după moarte. Şi e puterea sufletelor mari care ştiu să dăruiască, chiar şi-atunci când sunt doborâte de durere. În cazul Dianei Rotaru, părinţii ei şi-au dat acordul pentru ca şi alţi copii să primească o şansă. Un motiv pentru a fi din ce în ce mai buni şi o ocazie pentru ca rezultatele lor la învăţătură să fie recunoscute şi premiate.
13 ani de viaţă
“Diana a fost un copil ca oricare altul... şi totuşi foarte special, nu doar pentru noi părinţii ei, ci şi pentru bunici, unchi, mătuşi, prieteni”, scrie mama fetei pe site-ul creat în memoria Dianei. “(...) A fost un copil care, atunci când mami pleca, îi spunea atât: «Să ai grijă de tine!», şi apoi se întorcea la joaca ei. O singură dată a fost foarte necăjită şi a plâns când am plecat. Când mă întorceam acasă era ca şi când soarele revenise pe pământ, eu aşa simţeam. Mă lua în braţe, şi-mi spunea: «Te iubesc mami, până la cer şi dincolo de stele!» sau «I love you to the sky and back again!». (...) Când era mică avea un prieten imaginar, pe Eli, care făcea turul Europei. Eli (care nu se ştie dacă era fată sau băiat, dar cel mai probabil era un câine, cel puţin aşa am dedus noi) avea doi copii: Jimmy şi Jommy. Toţi lucrau la o fabrică de biscuiţi şi ungeau biscuiţii când cu gem, când cu ciocolată... Avea şi un prieten real, pe Mădălin, desenau împreună şi se înţelegeau din priviri. (...) La sfârşitul clasei a IV-a, a dat examen de admitere la clasa cu predare intensivă a limbii engleze de la Şcoala Gimnazială Nr. 56 (fostă Jose Marti) unde a avut-o ca diriginte pe doamna Florentina Stavri, profesoară de limba engleză – materie pentru studiul căreia Diana a avut mereu o plăcere foarte mare. Citea cărţi în limba engleză cu aceeaşi uşurinţă cu care le citea pe cele în limba română, iar la filme nu avea nevoie
