Se distribuie laptele praf pentru sugari cu vârsta cuprinsă între 0-12 luni. Acesta se poate ridica de la Administraţia Social Comunitară Oradea, iar distribuirea se va face în baza reţetei eliberate de către medicul de familie.
Laptele praf se poate ridica de luni până vineri între orele 07.30 - 15.30, de la camera 23. Beneficiarii vor prezenta reţetele în luna în care sunt eliberate de către medicul de familie.
Laptele praf, formula pentru sugari, se acordă gratuit, pe bază de prescripţie medicală eliberată de către medicul de familie, numai pentru copii cu vârste cuprinse între 0 si 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern.
Aceştia trebuie să care se încadrează în anumite criterii. Astfel, mama să prezinte contraindicaţii ale alăptării, copii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare datorită absenţei sau insuficienţei cantitative a laptelui matern, copilul este adoptat sau se află în familie de plasament, mama copilului a decedat
Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a stabilit anumite cantităţi pentru repartizarea laptelui praf. Sugarii între 0-4 luni vor primi cinci cutii a 400gr/sugar/reţetă, iar cei între 5-12 luni vor primi trei cutii a 400gr/sugar/reţetă.