Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Potrivit Protocolului, Victor Ponta ar fi trebuit să ceară excluderea PNL din USL!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 mai 2013 ·

Scandalurile de pe marea scenă a politicii n-au cum se deosebi prea tare de scandalurile de pe mica scenă a maidanului.

Fireşte, pe marea scenă a politicii se dau în stambă bărbaţi, porecliţi şi politici, pentru a fi mai mult decît pur şi simplu bărbaţi, în timp ce pe scena maidanului, se expun muierile mahalalei, zise astfel pentru a le deosebi de muierile din centru, linguşite cu alintarea de Doamne.

Între cele două tipuri de scandaluri există însă multe asemănări, izvorîte, toate, din logica vieţii, care guvernează scenele de pe lumea asta: politice, de maidan, de teatru şi chiar şi cele făcute de nevastă.

Scandalurile politice şi scandalurile mahalalei se definesc printr-o trăsătură de esenţă:

Conştiinţa combatanţilor şi combatantelor că e o păruială cu spectatori.

Cei sau cele care se uită la arţăgoşi, fie membri de partid, activiști, ziariști, simpli alegători, în cazul scandalului de pe marea scenă, fie vecine de stradă, în cazul tărăboiului de pe mica scenă, se întreabă, urmărind cu pasiune ciufuleala:

Din ce s-au luat?

Întrebarea asta, pusă în cazul conflictului dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, riscă să rămînă cu buzele umflate în materie de răspuns.

În ieşirile publice dedicate spectatorilor – membri PSD, analişti politici, alegători – Victor Ponta a susţinut că Sorin Roşca Stănescu, mărul discordiei din USL, a încălcat articolul 1.1.4. al Protocolului de funcţionare.

Articolul 1.1.4., aşa cum îl mărturisește Documentul semnat de Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin (care a primit drept de semnătură de la Bossul său, Dan Voiculescu), în 5 februarie 2011, glăsuieşte astfel:

„Conflictele publice între membrii partidelor, precum şi atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă, nu sunt permise“.

Potrivit lui Victor Ponta, SRS a încălcat acest articol exprimîndu-și

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 56 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°