Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super spectacol ''Trupa Arhaic'' laterasa valhalla ploieşti, sâmbătă, 25 mai

Publicat in PHonline, joi 23 mai 2013 ·

CLUB VALHALLA organizează SÂMBĂTĂ, 25 MAI, de la ora 20.00, un CONCERT EXTRAORDINAR TRUPA ARHAIC. Cei doi artişti ai folkului autohton, Nicolae Doboş şi Sorin Preda, se vor afla, din nou, în mijlocul prietenilor, după lansarea albumului „SĂ TACI”, în cadrul seratei „Atitudini”, de la Zilele Ploiesti.

Sâmbătă, 25 mai, TRUPA ARHAIC va susţine un concert în Parcul Nichita Stănescu din municipiu. Invitat la Zilele Oraşului Ploieşti, grupul care a câştigat de departe Premiul de Popularitate la ediţia de anul trecut a Festivalului Castanilor - In memoriam Gabi Dobre” va dărui ploieştenilor, de această dată, atmosfera de folk cu ocazia seratei „Atitudini”, a Casei de Cultură . În aceeaşi seară, după promovarea celui mai recent album al formaţiei, intitulat „SĂ TACI”, TRUPA ARHAIC va susţine un CONCERT DE SENZAŢIE pentru ploieştenii care vor să asculte un folk rafinat, la CLUB VALHALLA din Ploieşti, strada Gh. Gr. Cantacuzino(fost 23 august), nr. 105. Nu va lipsi ATMOSFERA HAIDUCEASCĂ, aşa cum îi stă bine iubitorului de muzică bună.TERASA VALHALLA va asteapta cu gratare traditionale, la preturi pentru orice buzunar .La terasa Valhalla sunt disponibile şi CD-urile cu albumul TRUPEI ARHAIC.MAI MULTE AFLAŢI CHIAR DE LA ARTIŞTI, SÂMBĂTĂ SEARA, de la ora 20.00! Mesajul pe care îl promovează „arhaicii” se adresează tuturor iubitorilor de muzică: „Folkul este un fel de a vorbi pe limba sufletului românesc”. Melodiile TRUPEI ARHAIC oferă publicului ritmuri care inspiră de la sensibilitate şi romantism, până la mesaje istorice şi galopul cailor pe ritmuri haiduceşti. Fluierul românesc, chitara, toaca, fluierul irlandez, caval, blockflote şi duduk, instrument adus în premieră de către „arhaici” în folkul autohton sunt mijloacele prin care veţi fi convinşi, încă o dată, de calitatea TRUPEI ARHAIC.

CLUB VALHALLA organizează SÂMBĂTĂ, 25 MAI, de la ora

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în judeţul Prahova. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 24 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut loc vineri la ora 15.49, în judeţul Prahova. Acesta a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 136,8 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropie

OFICIAL: Românii vor putea călători în SUA fără vize. Data de la care intră în vigoare hotărârea

Wall-Street.ro acum 59 minute
Românii vor putea oficial să călătorească în SUA fără a mai fi nevoiți să treacă prin întregul proces de dobândire a unei vize. Practic, țara noastră a intrat în programul american de scutire de vize, Visa Waiver. Data la care românii vor putea merg

Klaus Iohannis, despre includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver: Este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, despre includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, că este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană,

Polonia a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile, anunţă vicepremierul

News.ro acum 19 minute
Polonia a identificat un grup rus a cărui sarcină era influenţarea alegerilor poloneze prin dezinformare şi alimentarea instabilităţii, a declarat vineri viceprim-ministrul Krzysztof Gawkowski, citat de Reuters. „În ultimele zile, a fost identificat

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum o ora
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Scenariul de la prezidențialele din România se poate repeta în altă țară NATO. Grupare rusă desemnată cu influențarea scrutinului, identificată de autorități

Ziare.com acum 17 minute
O grupare rusă însărcinată cu influențarea alegerilor din Polonia prin dezinformare și încurajarea instabilității, a fost identificată de autoritățile de la Varșovia, a anunțat vineri, 10 ianuarie, vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski, transmit

Radu Budeanu a cumpărat Mediafax. Cu ce a rămas Adrian Sârbu

Ziare.com acum 53 minute
O companie deţinută de omul de afaceri Radu Budeanu a achiziţionat de la Mediamex Investment Srl brandul Mediafax şi produsele media care poartă acest nume. Este vorba de site-ul Mediafax, agenţia foto şi fluxul de ştiri, informează Pagina de Media

Primul caz de HMPV din București, confirmat de INSP. Surse - Un copi de 12 ani, infectat

Ziua Constanta acum 3 ore
Primul caz de metapneumovirus (HMPV) din Bucrești a fost confirmat vineri, 10 ianuarie 2025, de INSP. Este vorba despre un copil de 12 ani, diagnosticat inițial cu pneumonie, potrivit surselor Antena3CNN. Primul caz de metapneumovirus din acest sez

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum o ora
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Vremea

București
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°