Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAC 2013: Maia Sandu vorbeşte despre presiuni şi jocuri politice

Publicat in Adevarul, joi 23 mai 2013 ·

Nicio presiune externă nu va putea să determine Ministerul Educaţiei să renunţe la evaluarea corectă a elevilor la sesiunea de bacalaureat. Declaraţia aparţine ministrului Maia Sandu, care susţine că instituţia este supusă unor presiuni crescânde din partea mai multor grupuri de interese.

„Toate acţiunile Ministerului au fost şi sunt riguroase, transparente şi legale. Nu voi permite ca ierarhia valorilor să fie bazată pe fraude şi ca aceşti copii să plece în viaţă cu gândul că pot obţine beneficii prin fraude. Cred că elevii şi studenţii trebuie să primească note corecte, bazate pe merit şi nu pe înşelăciune”, a declarat şefa de la Educaţie.

Maia Sandu a dat de înţeles că la mijloc ar fi vorba de interese politice. „Orice tentativă de a folosi copiii în calitate de pioni de sacrificiu într-un joc politic, orice modificare în ajun a examenelor va avea consecinţe grave”, a mai spus ministrul.

La începutul lunii aprilie, liberalul Mihai Ghimpu declara că Maia Sandu nu va face parte din viitorul Guvern, întrucât „are gândire veche, comunistă şi pedepseşte funcţionarii după placul ei”. El a condamnat monitorizarea absolvenţilor cu camere de supraveghere în timpul examenelor, motivând că niciun copil nu va rezista presiunii şi că „psihologic nu este corect”.

„Examenele tot timpul au fost un stres pentru adolescenţi, care nu au încă un psihic stabil, nu pot rezista condiţiilor dure ale vieţii de matur“, a replicat şi deputatul Vadim Mişin.

Nici edilul Capitalei nu vrea camere la BAC. “Problemele de sistem ale statului sunt puse pe umerii copiilor. Nu e corect ca toţi elevii din start să fie suspectaţi de copiere”, a declarat Dorin Chirtoacă la începutul lunii mai.

Anterior, Adunarea Generală a Găgăuziei a luat decizia de a exclude supravegherea video în timpul examenelor, în urma plângerilor mai multor părinţi. Ministerul Educaţiei, însă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 37 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 25 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 57 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°