Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorgotă vrea să-i ia scaunul de președinte al PNL Gorj senatorului Dian Popescu

Publicat in Gorj Domino, vineri 24 mai 2013 ·

Liberalul și-a exprimat dorința de a candida la președinția organizației județene a Partidului Național Liberal

Daniel Gorgotă a intrat, deja, în campanie electorală, deși data alegerilor în PNL Gorj nu se știe deocamdată. Este nemulţumit că liberalii n-au obţinut funcţiile care li se cuveneau, conform protocolului Uniunii Social Liberale. Acesta scoate în evidență că președintele PNL, Dian Popescu, a fost ajutat de toată organizaţia pentru a ajunge senator al României. Numele lui Daniel Gorgotă a fost vehiculat anul trecut pentru șefia Clubul Sportiv Pandurii. Penelistul chiar a vorbit la vremea respectivă despre planurile sale în legătură cu clubul. Numai că nu a mai ajuns să ocupe funcția de președinte al Clubului Sportiv Pandurii. Lucru ce ar putea fi pus tot la capitolul nemulțumiri. „Iau în calcul varianta de a candida pentru președinția Partidului Național Gorj pentru că am o strategie și o anumită gândire în ceea ce privește organizarea pe viitor a partidului. Nu sunt de acord cum merg anumite lucruri în PNL, sunt nemulțumit. Liberalii îşi doreau să obțină mult mai mult în județ, meritau şi puteau obţine mai mult”, spune Daniel Gorgotă.

Mihai Mazilu nu îi dă prea mari șanse lui Gorgotă

Vicepreşedintele Partidului Național Liberal Gorj, Mihai Mazilu, este de aceeași părere cu Daniel Gorgotă când vine vorba de faptul că liberalii au pierdut funcții importante la nivelul județului. În ceea ce privește șansa pretendentului la șefia PNL, primarul orașului Târgu Cărbunești spune doar că fiecare membru al patridului are dreptul să își încerce norocul. „Este ca la loto, poți să câștigi, dar la fel de bine poți pierde. Șansele lui Daniel Gorgotă sunt mici în lupta internă”, zice Mihai Mazilu.

Liberalul și-a exprimat dorința de a candida la președinția organizației județene a Partidului Național Liberal

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 23 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 19 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 10 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 9 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 11 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°