Membrii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) se vor reuni sâmbătă, 25 mai, la Miercurea Ciuc, cu prilejul celui de-al XI-lea Congres al formaţiunii, a cărui miză va fi dată de modificările ce vor fi aduse Statutului Uniunii. Potrivit Agerpres, congresul UDMR nu va aduce schimbări la nivelul conducerii, însă, el va modifica Statutul formaţiunii, va contura principalele platforme ideologice şi va decide înfiinţarea unei organizaţii de femei. “Noi am introdus, în 2007, o prevedere care nu exista până atunci în statut: facem Congres din doi în doi ani, dar alegerile rămân la termen, din patru în patru ani. Miza este uriaşă şi în aceste condiţii, dar nu este una personală. Miza este mare fiindcă noi vom modifica statutul”, a precizat Kelemen Hunor. “Aducem câteva modificări, spun eu, importante. Va creşte numărul membrilor din Consiliul Permanent, for de conducere important, vor intra în acest for mai mulţi aleşi locali. Vom reduce numărul de membri în Prezidiul UDMR, fiindcă trebuie să facem în aşa fel încât deciziile operative, deciziile care nu necesită dezbateri strategice, să le luăm cât mai repede”, a mai spus liderul UDMR.
Membrii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) se vor reuni sâmbătă, 25 mai, la Miercurea Ciuc, cu prilejul celui de-al XI-lea Congres al formaţiunii, a cărui miză va fi dată de modificările ce vor fi aduse Statutului Uniunii. Potrivit Agerpres, congresul UDMR nu va aduce schimbări la nivelul conducerii, însă, el va modifica Statutul formaţiunii, va contura principalele platforme ideologice şi va decide înfiinţarea unei organizaţii de femei. “Noi am introdus, în 2007, o prevedere care nu exista până atunci în statut: facem Congres din doi în doi ani, dar alegerile rămân la termen, din patru în patru ani. Miza este uriaşă şi în aceste condiţii, dar nu este una personală. Miza este mare fiindcă noi vom modifica statu