Potrivit proiectului, pensionarea cadrelor MApN şi MAI se va face gradual – generalii cu o stea se vor pensiona la vârsta de 56 de ani, cei cu două stele la 57 de ani, cei cu trei stele la 58, iar generalii cu patru stele la 59 de ani. Prelungirea perioadei până la 60 de ani se poate face potrivit deciziilor luate de comisiile de selecţie care funcţionează în instituţiile militare, iar propunerea de pensionare sau nu a acestora va fi obligatorie pentru ministrul Apărării. Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Corneliu Dobriţoiu, a menţionat, în timpul dezbaterilor, că serviciile speciale precum STS, SPP, SRI vor funcţiona în baza Legii 80, care prevede pensionarea la 60 de ani, iar prelungirile se vor face în funcţie de ierarhia care subordonează acele instituţii. Senatul a adoptat acest proiect de lege în calitate de Cameră decizională.(curierulnational)