Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început reconstrucţia la UTA: un fotbalist a semnat rezilierea, negocieri cu 30 de posibile achiziţii

Publicat in Liga2, joi 23 mai 2013 ·

Fiindcă promovarea s-a ratat şi din punct de vedere matematic, utiştii au demarat operaţiunea de pregătire a sezonului următor. Adrian Marţian a decis să păstreze actuala echipă executivă şi tehnică sau cel puţin pe şefii lor, Gheorghe Constantin şi Adrian Falub, care au mână liberă în a-şi alege oamenii cu care vor lucra din vară încolo.

Finanţatorul „alb-roşiilor” chiar a explicat de ce doreşte să meargă pe mâna actualului tehnician. „Nu pot să-l consider slab pe Falub şi nici nu pot să-l combat, fiindcă echipa l-a trădat. Când îi vom aduce jucătorii solicitaţi de el şi-I vom oferi toate condiţiile de pregătire iar el va reuşi să facă performanţă, atunci îi voi strange mâna şi-i voi spune că rămânem prieteni, dar profesional nu putem merge mai departe. Ştiu că Adi (n.a. Falub) mai are nevoie inclusiv de un preparator fizic. De fapt, el îşi alege singur oamenii cu care vrea să continue, ca şi nea’ Costică (n.a. Gheorghe Constantin), de altfel. Nu mă interesează ce jucători şi conducători vor lua cei doi lângă ei. Pot să fie arădeni, clujeni sau chinezi, important este ca UTA să facă performanţă”, a menţionat Marţian.

Dacă Adrian Falub nu a dorit să dea detalii despre planurile sale de viitor, Gheorghe Constantin a fost ceva mai transparent. „La nivel de conducere aş vrea să cooptez numai arădeni, n-o să aduc pe nimeni de la Ploieşti sau Vâlcea. Apoi, la nivel de lot, vă pot spune că avem contacte cu peste 30 de jucători,din care sperăm să aducem măcar 14-15. Antrenorul este cel care decide numele cu care ne înţelegem noi pentru semnarea unui contract. Dar, lucrăm şi în direcţia cealaltă. Am purtat deja discuţii cu cinci dintre fotbaliştii pe care nu ni-I mai dorim din sezonul următor, iar cu unul dintre ei chiar vom semna rezilierea contractului în această săptămână. Nu are rost să dăm nume până nu încheiem conturile cu cei care pleacă

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 12 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 12 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 14 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 12 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 13 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 11 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 3 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°