Caravana BookLand şi cotidianul „Zi de Zi” premiază cinci mureşeni iubitori de carte care au participat la concursul organizat în perioada 21-23 mai. Ieri, la sediul redacţiei a avut loc tragerea la sorţi a celor cinci câştigători, dintr-un total de opt participanţi. Astfel, au câştigat câte o carte următorii: Luiza Nistor, Călin Buta, Daroczi Liliana, Eliodor Moldovan şi Ancuţa Curticăpean.
Răspunsurile corecte la cele două întrebări „Unde se desfăşoară caravana Bookland la Târgu-Mureş?” şi „În ce perioadă se desfăşoară Caravana Bookland la Târgu-Mureş?” au fost Piaţa Victoriei, respectiv 14-26 mai 2013. „Câştigătorii se vor prezenta cu buletinul de identitate, iar cărţile vor fi alese din fondul de protocol al Caravanei”, a explicat Sorin Lucaci, PR Manager al Caravanei BookLand.
Câştigătorii îşi pot ridica premiile în zilele de vineri, 25 mai, după ora 15.00, sâmbătă, 25 mai, respectiv duminică, 26 mai.