Este imposibil, cred, ca celor care citesc regulat analizele de politică internaţională ale Stratfor să le fi scăpat nuanţele eurosceptice, cele având nostalgia unei abordări a relaţiilor internaţionale bazată pe „echilibrul puterii” (în spiritul şcolii realiste, dominantă în perioada Războiului Rece) şi mai ales „tuşele” menajante la adresa puterii şi intereselor strategice ale Rusiei. Când mai discrete, când mai clar exprimate, apropierile şi convergenţele „întâmplătoare” cu tezele din politica externă a Moscovei, care apar periodic în discursul prestigioşilor editorialişti ai agenţiei americane, ar trebui să ne pună pe gânduri. Iar reacţia promptă, principială a secretarului de stat Bogdan Aurescu după dezavuarea participării României la proiectul scutului american anti-rachetă este un semn că lucrurile chiar sunt luate în serios.

Trebuie să ne întrebăm dacă şi ce pregăteşte livrarea unui mesaj de genul celui pe care l-am auzit la Bucureşti din partea lui George Friedman, chiar în condiţiile în care nu putem decât să recunoaştem că spaţiul nostru de manevră în negocierile americano-ruse este realmente foarte mic şi, practic, nu poate fi făcut mult mai mult decât s-a făcut până acum în relaţia politico-militară cu Statele Unite (decât, eventual, să mărim cheltuielile militare şi achiziţiile de armament şi echipamente americane, o altă „sugestie” a lui George Friedman comunicată recent la Bucureşti, măsură probabil incompatibilă cu starea economiei româneşti şi oricum contrară opiniei publice, de la noi şi din Europa, sau să cedăm pe termen lung ultilizarea resurselor, ca să dovedim că avem „ceva de oferit”, după cum spunea strategul american).

Înainte de plecarea în turneul european care a cuprins şi scurta vizită în România, preşedintele Stratfor, reputatul analist George Friedman (născut la Budapesta în 1949 şi emigrat cu familia, înainte de Revolu