* Ministerul Sănătăţii susţine că "nu există premisele unei crize de vaccin antitetanos", însă la Spitalul Judeţean Brăila stocul e aproape epuizat * necesarul lunar este de 1.500 de fiole, dar Unifarm nu a trimis decât 25 de doze * unitatea spitalicească a primit promisiuni că va veni o suplimentare până la finele acestei săptămâni * în urmă cu câteva zile, DSP Brăila a primit o tranşă de 500 de fiole, care vor fi repartizate medicilor de familie
În timp ce toate spitalele se plâng, de peste o lună, că nu mai au la dispoziţie ser pentru imunizarea antitetanică, Ministerul Sănătăţii susţine că "nu există premisele unei crize de vaccin antitetanos". Nici Spitalul Judeţean Brăila nu mai are fiole în stoc, ci doar promisiuni că va primi, până la sfârşitul acestei săptămâni, cantitatea solicitată de la Unifarm, singurul importator autorizat. Criza vaccinului antitetanos este reclamată de spitalele din toată ţara, dar Ministerul Sănătăţii dezminte că ar fi o problemă, arătând chiar că a fost suplimentat stocul de fiole. "La data de 14 mai, în stocul Unifarm existau 30.000 fiole de vaccin VTA, din care 24.000 au fost transmise către unităţile sanitare şi DSP-uri, în funcţie de necesarul fiecăruia. În cursul zilei de 15 mai, în stocul Unifarm se va suplimenta cu încă 60.000 de fiole de vaccin VTA pentru acoperirea necesarului din unităţile sanitare", se arată într-un comunicat al MS. Ministerul Sănătăţii mai spune că a atras atenţia reprezentanţilor unităţilor sanitare că pentru aprovizionarea cu acest vaccin pot transmite comenzi companiei Unifarm SA, astfel încât să poată fi asigurat, în timp real şi fără disfuncţionalităţi, tratamentul pacienţilor. Chiar şi în aceste condiţii, cele 90.000 de doze de vaccin sunt nesemnificative dacă le raportăm la o populaţie de 18 milioane de persoane. În plus, este cunoscut faptul că de la trimiterea unei comenzi până la