"Nu am avut cea mai bună colaborare cu Gigi Becali când eram la Steaua", recunoaşte Iordănescu jr
Fiul fostului selecţioner al tricolorilor, Edi Iordănescu a pregătit de două ori trupa din Ghencea. În 2010 şi 2011, a ocupat funcţia de antrenor secund, iar pentru o etapă şi fost şi principal. Doar că, tânărul tehnician a decis să plece din Ghencea după o serie de neînţelegeri cu Gigi Becali. Deşi nu s-au împăcat perfect, imediat ce latifundiarul şi-a aflat sentinţa, Iordănescu jr. a postat pe facebook un mesaj de încurajare, care a adunat multe like-uri şi peste 100 de comentarii.
"Mă aprecia pentru verticalitate"
Frazele emoţionante au atins multe persoane care nu au interacţionat niciodată cu bossul stelist. „Nu am avut cea mai bună colaborare cu patronul Stelei atunci când am lucrat în Ghencea, poate de multe ori am deranjat pentru că mi-am susţinut mereu opinia, însă ştiu că la final am fost apreciat pentru verticalitate, chiar de către dumnealui”, şi-a început Edi comentariul.
Susţinerea pare necondiţionată, antrenorul de 34 de ani considerând că finanţatorul roş-albaştrilor va executa trei ani de închisoare, fără a avea vreo vină. „Scriu aici doar ce simt. Şi simt că s-a făcut o mare nedreptate! Gigi Becali nu e un om perfect, dar care dintre noi este? Are păcatele lui, însă care dintre noi are dreptul să îl judece? Probabil cele mai multe păcate ale lui le-a făcut cu vorba, aşa a jignit multă lume, dar a făcut infinit mai mult bine decât rău! Un român adevărat, care şi-a ajutat atât aproapele, cât şi pe cei la necaz”, a mai scris tânărul tehnician al Fortunei Brazi.
Un om intră la puşcărie că a încercat să îşi recupereze maşina şi i-a aşezat la masă cu el pe hoţi şi le-a dat de băut!
Edi Iordănescu, antrenor Fortuna Brazi
"Nu am avut cea mai bună colaborare cu Gigi Becali când eram la Steaua", recunoaş