Sportivii legitimaţi la CS Victoria Ping-Pong 2003 au participat recent la o nouă ediţie a Campionatului Naţional de juniori II. Competiţia destinată categoriei cadeţi, care a avut loc la Bistriţa, a reunit 149 de participanţi de la cluburi din toată ţara.
Cel mai aproape de calificarea pe tabloul principal a fost Mihai Nemaciuc, care după o victorie cu 3-0 în faţa lui Şerban Filote de la Pristavu a pierdut cu 3-2 în faţa lui Dan Mândru de la CSM Zalău, după o partidă foarte disputată.
Bianca Bostan a obţinut, de asemenea, o victorie cu 3-2 în faţa lui Gyergyai Zita de la LTNM Tg. Secuiesc, pierzând cu 3-1 în faţa Soniei Orban de la LPS Bistriţa în partida decisivă pentru calificarea pe tabloul principal. "Bianca nu a jucat la potenţialul său normal, având o viroză respiratorie, altfel calificarea ei pe tabloul principal nu ar fi fost o problemă", a declarat Volodea Ivan, preşedintele CS Victoria Ping-Pong 2003 Botoşani.
O victorie în grupe cu 3-0 a mai obţinut şi Eduard Gavriliuc în faţa lui Vlad Tipu de la CSM Iaşi.
Sportivii legitimaţi la CS Victoria Ping-Pong 2003 au participat recent la o nouă ediţie a Campionatului Naţional de juniori II. Competiţia destinată categoriei cadeţi, care a avut loc la Bistriţa, a reunit 149 de participanţi de la cluburi din toată ţara.
Cel mai aproape de calificarea pe tabloul principal a fost Mihai Nemaciuc, care după o victorie cu 3-0 în faţa lui Şerban Filote de la Pristavu a pierdut cu 3-2 în faţa lui Dan Mândru de la CSM Zalău, după o partidă foarte disputată.
Bianca Bostan a obţinut, de asemenea, o victorie cu 3-2 în faţa lui Gyergyai Zita de la LTNM Tg. Secuiesc, pierzând cu 3-1 în faţa Soniei Orban de la LPS Bistriţa în partida decisivă pentru calificarea pe tabloul principal. "Bianca nu a jucat la potenţialul său normal, având o viroză respiratorie, altfel calificarea ei pe tabloul p