-un comentariu la articolul lui Andrei Pleşu-

Mă văd nevoit, de gura tîrgului, să încep cu un aviz amatorilor: nu, nu mi-am dat demisia de la Dilema veche şi nici n-am fost dat afară; şi nici nu m-am certat cu Andrei Pleşu sau reciproca. Pur şi simplu, am o părere uşor diferită într-o anumită privinţă, care cred că este şi de un oarecare interes public. Pe vremea mea, se chema discuţie intelectuală...

Acestea fiind zise, să trecem la lucruri serioase: în ce privinţă am o părere diferită de aceea a domnului Pleşu?

Vă amintesc, articolul se chema, uşor îngrijorat, „Înapoi la colectivism?“ Adică? Iată ce spune domnul Pleşu: „De ce spuneam că «metodologia» propusă de doamna Angela Gronenborn are o dimensiune neliniştitoare? Pentru că, din experienţa interdisciplinarităţii, dînsa induce principiul preeminenţei echipei asupra cercetătorului individual. (...) Da, un grup (mare) de savanţi poate produce o enciclopedie sau o culegere de articole pe aceeaşi temă. Dar nici în ştiinţele exacte, nici în cele ale spiritului, marile idei nu coboară, ca Duhul Sfînt, asupra unui colectiv «apostolic», ci se nasc în mintea unui om. A unui singur om.“ De unde riscul care se prefigurează, îngrijorător, la orizont: moartea entropică a inteligenţei.

DE ACELASI AUTOR Umorul, rîsul şi românii D'ale bucuriilor vieţii Eu, nomadul Sărbători... Există două probleme aici, total distincte. Mai întîi, oare chiar există un asemenea risc? Părerea mea este că nu. Aceste mari colective de autori apar în ştiinţele experimentale, care au nevoie tot mai mult de laboratoare la fel de mari şi de o şi mai mare coroborare de date diferite, pentru a putea ajunge la o concluzie pertinentă. Un articol semnat de 82 de autori (imens!) – cum evocă doamna Gronenborn – nu înseamnă, probabil, decît că a fost nevoie de contribuţia tuturor acestor cercetători pentru ca primul autor (în orice