Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie clara pentru handbalistii oradeni

Publicat in Bihor Online, joi 23 mai 2013 ·

Scris de Gavril Nutiu - CSM Oradea a dispus fără probleme de Extrem Baia Mare în penultima etapă a Seriei B din Divizia A de handbal masculin, scor 32-24 (13-7).

Echipa antrenorului Sebastian Tudor a controlat jocul cu autoritate, deţinând iniţiativa pe tot parcursul întâlnirii.

Orădenii au condus din start cu 3-0, goluri marcate de Stoica, R. Farcaş şi Macovei, asigurându-şi apoi un avantaj consistent până la pauză, scor 13-7. Băimărenii au avut un come-back imediat după pauză, apropiindu-se la numai două goluri, scor 13-11 (’33). A fost însă doar un foc de paie, pentru că gazdele s-au distanţat din nou, scoruri 16-12 (’37), 20-13 (’42), 25-18 (’51). Scorul final, 32-24, consfinţeşte victoria categorică a orădenilor în faţa unei echipe cu pretenţii. Prin acest succes, CSM Oradea a făcut rocada cu Extrem în clasament, trecând pe locul secund al seriei, după HCM Baia Mare. „Mă bucur mult pentru acest succes. M-am temut că băieţii se vor considera deja în vacanţă, dar iată că nu a fost aşa. Ei s-au mobilizat şi au bătut fără drept de apel o formaţie cu un buget şi un lot superior faţă de noi. Dorim să câştigăm şi meciul cu Minaur, fapt care ne-ar permite să terminăm campionatul pe locul doi”, ne-a declarat după meci antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor. În ultima etapă, echipa noastră va juca sâmbătă cu lidera clasamentului, HCM Baia Mare.

Au jucat echipele:

CSM Oradea: Gale, Tcaciuc – portari; Szilagyi, Radu, Macovei 3, Al. Farcaş 7, R. Farcaş 7, Avram 4, Sava, David 2, Drăgan, Stoica 5, Scripnic 2, Iştoc 2. Antrenor: Sebastian Tudor

Extrem Baia Mare: Viman, Gherasim – portari; Bera 8, Clipea 1, Mirkovic 5, Griejerzvynas 2, Polocoşer 3, Acsinia 3, Hosu, Homorodan, Svoboda, Ungar, Zoicaş, Gavrilovic, Preda 2. Antrenor: Petre Avramescu

Au arbitrat Marius Fâşcu (Timişoara), Aurel Moldoveanu (Arad).

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum 2 ore
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°